Te întrebi și tu dacă suntem, oare, la baza noastră egoiști, interesați, manipulatori sau suntem mai degrabă altruiști, generoși, comunitari? Dacă suntem mai degrabă orientați, ca specie, către supraviețuire sau către conectare?
Trăim într-o societate unde ai un infinit de opțiuni pentru a-ți petrece timpul liber. Poți viziona filme pe Netflix, la TV, poți vedea video-uri pe YouTube, poți citi știri, te poți juca pe PlayStation, iar telefonul găsește mereu ceva interesant să îți arate pe social media. Doar că toate modurile care te deconectează de la gândul că urmează admiterea la anul, NU te relaxează pe bune.
Furia, în forma sa pură, nu poate fi încadrată neapărat la emoții dezirabile. Dar nu este nici indezirabilă. Ea doar este...
Noi, cei de astăzi, știm că pariul comunismului a fost unul pierzător. A promis să vină în ajutorul celor mulți și sărmani, dar a lăsat în urmă ruine, mentalități vlăguite, rezistente la schimbare și temătoare față de nou, obiceiuri răutăcioase și, poate cel mai important, o lipsă bolnăvicioasă de încredere. În oameni și în viitor.
Ți-am mai scris câte ceva despre rolurile pe care le jucăm. Nu am apucat să detaliez prea mult. Însă o fac aici și acum. Este un subiect care merită să fie lămurit, mai ales că are și o stigmă asociată. De multe ori când zicem că jucăm un rol, ne referim la prefăcătorie, minciună sau orice alt termen din zona asta.
Catastrofele, cataclismele și molimele sunt evenimente care lovesc constant umanitatea, din cele mai îndepărtate timpuri. Celor care le trăiesc, li se par permanente, dar de cele mai multe ori se dovedesc a fi episoade trecătoare. Ce ne așteaptă după depășirea pandemiei de COVID-19? După gripa spaniolă, oamenii nu au încercat o nouă normalitate, ci doar normalitatea.
În ciuda numărului mare de oameni cu astfel de trăsături, când vine vorba de leadership și poziții de conducere, introvertiților li se spune pas de obicei. Iar când profesorii se gândesc la ideea de student model, mai toți descriu trăsăturile unei persoane extrovertite. Și instituțiile, școlile, locurile de muncă sunt create, tot în mare, pentru persoane cu atribute extrovertite și pentru nevoia lor de stimuli - mai mulți, mai deși și mai puternici.
Ne temem de injecții într-o proporție mai mare decât suntem dispuși să recunoaștem. Contestăm vaccinuri care și-au dovedit eficiența de-a lungul ultimelor decenii. Suntem ușor de influențat în chestiuni pentru care nu avem competențe. Totuși, teama de restricții ne împinge să acționăm. Nu informarea adecvată, ci perspectiva pierderii mobilității e cea care ne determină să luăm o decizie. Experiența noastră istorică să fie de vină? Educația uneori precară? Europenizarea imperfectă? Nu știu. Probabil că puțin din fiecare.
O să îți povestesc astăzi despre un subiect care m-a frământat puțin în ultima perioadă. Este vorba despre eul experiențial și cel narator din fiecare dintre noi. Nu, nu este un comentariu la limba română. Sunt însă niște noțiuni care, poate, îți vor schimba percepția asupra modului în care funcționează o parte a psihicului nostru.
Avem darul de a crea sau prelua profeții. Putem chiar și să le îndeplinim, indiferent de direcție – în favoarea sau în dezavantajul nostru. Când ajungem să credem ceva cu tărie riscăm să devenim prizonieri ai acelei idei. Să fim copleșiți de adevărul nostru, sugrumați chiar, și să nu mai dăm dovadă de flexibilitate în raport cu alte date.
