E esențial să avem așteptări bune de la ceilalți dacă ne dorim ca ei să performeze. Am citit pe undeva că marea noastră problemă nu e că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim adesea prea jos și reușim fără probleme.
Te întrebi și tu dacă suntem, oare, la baza noastră egoiști, interesați, manipulatori sau suntem mai degrabă altruiști, generoși, comunitari? Dacă suntem mai degrabă orientați, ca specie, către supraviețuire sau către conectare?
Avem darul de a crea sau prelua profeții. Putem chiar și să le îndeplinim, indiferent de direcție – în favoarea sau în dezavantajul nostru. Când ajungem să credem ceva cu tărie riscăm să devenim prizonieri ai acelei idei. Să fim copleșiți de adevărul nostru, sugrumați chiar, și să nu mai dăm dovadă de flexibilitate în raport cu alte date.
Nu ne îndrăgostim, din prima și cel mai tare, neapărat de oamenii care ne iubesc cel mai mult, care ne sunt devotați și care ne asigură un parcurs armonios în relație. Ne îndrăgostim, de cele mai multe ori, de oameni cărora le pasă de noi în moduri la care ne așteptăm.
Societatea în care trăim este mai mult decât suma blocurilor și a caselor ce o compun. E un organism viu în sine, unul față de care suntem chemați să arătăm grijă și implicare, altfel existând riscul descompunerii.
Nebunia bună apare atunci când înțelegem în mod onest și corect lucrurile care ne fac să nu prea fim în regulă. Asta înseamnă că nu suntem echilibrați întru totul, dar a admite acest lucru, această nebunie sănătoasă, ne ajută să nu insistăm într-un mod stupid asupra normalității noastre.
Astăzi vreau să fac un elogiu unor lucruri care de obicei nu se bucură de o publicitate prea bună. Lucruri de care ne ferim și pe care le hulim câteodată. Dar uite de ce fiecare are un sens.
Nu prea te gândești că oboseala ar putea fi o emoție. Te gândești la oboseală ca la o stare fiziologică. Ai avut o zi lungă și stresantă, plină de activități și ai obosit. Ai făcut mișcare la intensitate mare și ai obosit. Ai dormit prost azi-noapte și acum, la final de zi, ai obosit rău. Dar mai simți oboseala și altfel.
Cred în continuare cu tărie că suntem stăpânii propriului destin. Prin obiceiuri, valori, fapte, gânduri și trăiri la care zilnic dăm naștere, și prin care ne conturăm viața și sinele. Noi suntem căpitanii și instanța ultimă care decide dacă păstrăm un gând și îl lăsăm să devină realitate, dacă ținem de un obicei și îl lăsăm să facă valuri în viitor, dacă ne ghidăm după o valoare care ne va face să fim mai buni, sau o băgăm într-un sertar ascuns când ne este prea greu să trăim la înălțimea ei.
Justiția nu e înfăptuită de mulțimi, ci de magistrați. De persoane înalt calificate de la care cu toții ne așteptăm să împartă dreptatea cu discernământ și în mod corect. La fel, actul medical nu este realizat de mulțimi. Medicii, specialiștii în tratare și prevenire sunt cei care salvează situația. Chiar și așa, sunt și situații, deloc puține, în care înțelepciunea mulțimilor e cartea câștigătoare. Unde-s mulți, puterea crește. Așa e, în anumite cazuri chiar așa stau lucrurile.
