🏆 Cont Premium @ Cel mai mic preț din an | Hello 2025

Contestarea experților

Salutare,

Diana aici.

Ce ne facem cu cei ce contestă selectiv știința? Spun selectiv pentru că nu pun la îndoială smartphone-ul din buzunar, ci doar eficiența vaccinurilor sau a schimbărilor climatice sau… ai prins ideea.

A devenit un trend să pui în discuție fapte reale și dovezi științifice solide. Ce îi călăuzește pe toți acești oameni? Ce îi motivează? Îi vedem doar la televizor, atunci când atacă antenele 5G ori când declară război măștilor sanitare?

Nu, mă tem că sunt peste tot. Inclusiv la mesele extinse din familie. Nu spun aici că reprezintă o majoritate, nici pe departe, ci doar că sunt extrem de zgomotoși și că nu fac niciun efort pentru a trece neobservați.

Ce se întâmplă?


1. Contestarea experților

Cum tot trăim într-o epocă a post-adevărului (a adevărului de dincolo de adevăr, a unei alternative false, dar seducătoare în aparență), nu e de mirare că din ce în ce mai mult cele mai importante voci ale științei fie nu sunt ascultate, fie sunt luate peste picior.

Am citit de curând o carte scrisă de un universitar american, o găsești aici. Deși observam și eu în jurul meu o serie de manifestări ostile adevărului științific și a faptelor asupra cărora există un consens aproape universal, nu mi-am închipuit niciodată că fenomenul a atins culmile din prezent. Că a ajuns la acest nivel periculos. Cel puțin cel pe care îl prezintă profesorul a cărui carte ți-o recomand.

E frustrant să asiști la polemici ideologice, lipsite de metodologie, pe teme științifice, pe subiecte și domenii asupra cărora există munți de dovezi verificabile. Știința și rezultatele ei actuale nu pot face obiectul dezbaterilor cu care suntem obișnuiți când discutăm pe șleau despre fotbal ori despre te miri ce alte subiecte banale. Și totuși se întâmplă asta. Și oamenii se iau mult prea în serios. Unii dintre ei neagă știința aflată chiar sub nasul lor. O fac nu pentru că au altceva mai bun ori mai serios de propus, ci doar de amorul artei. Să negi știința e un abuz.


2. Negarea științei

Există o sumedenie de motive pentru care oamenii resping dovezile științifice solide. Pe de o parte, cei neinformați (sau, mai grav, dezinformați) resping rezultatele științei și aleg scenarii alternative, netestate, de cele mai multe ori naive, sau în orice caz apreciate de o mână de alți adepți în a căror autoritate cred. Mai sunt cei care se tem sau se simt amenințați de anumite dovezi științifice și aleg nu doar să renunțe să-și mai bată capul cu ele, ci se înarmează cu ipoteze pseudoștiințifice, cu încrâncenări și furie, simțindu-se astfel pregătiți să înfrunte lumea de pe poziții de superioritate.

Probabil că la toți cei de mai sus negarea științei, indiferent dacă vorbim despre accelerarea schimbărilor climatice, despre faptul că vaccinurile sunt eficiente, despre faptul că pământul nu e plat (!), ține de ceva mult mai prețios. Ține de propria identitate. De felul în care se percep și de felul în care ceilalți îi percep. Ține de întregul sistem de opinii ce se solidifică în convingeri, cu care se înlănțuie, și care îi condiționează să îi caute pe toți cei ce le seamănă, din moment ce majoritatea covârșitoare a celorlalți fie nu-i iau în seamă, fie îi marginalizează ori îi batjocoresc.

Totuși, e instructiv de știut că cei ce îngroașă rândurile celor ce resping rezultatele (palpabile) științifice se folosesc de câteva tactici standard. Cu ajutorul lor vor să creeze îndoială, să blocheze dialogul onest și să impună pe post de adevăr te miri ce fantezii și naivități.


3. Greșeli de raționament

Sistemele de credințe ale celor ce se iau la trântă cu știința diferă de la caz la caz. Chiar și așa, tehnicile pe care le folosesc urmează același calapod, nu neapărat în aceeași succesiune, dar păcătuiesc prin aceleași greșeli de raționament. Cele cinci asemenea erori, despre care încep să-ți scriu astăzi și pe care le voi finaliza săptămâna viitoare, reprezintă coloana vertebrală a oricărui negaționist ce se respectă.

Spre deosebire de marea masă a oamenilor veritabili de știință, ce sunt implicați în căutarea dificilă a adevărului și nu în negarea acestuia o dată descoperit, dacă nu se conformează dorințelor și fricilor ce îi macină, negaționiștii apelează în mod curent doar la ceea ce le confirmă punctele de plecare. Cu alte cuvinte, aleg un deznodământ și apoi fac un ghiveci cu dovezi discutabile și ipoteze controversate.

În orice caz, orice negaționist care vrea să demonstreze că nu se bazează pe credințe pentru a-și susține tezele, ci că aderă la demonstrații științifice, apelează inevitabil la ceea ce putem numi (1) selecția părtinitoare a surselor/dovezilor.

Altfel spus, dacă peste 99% dintre studiile existente atestă influența nocivă a umanității în ceea ce privește schimbările climatice, negaționistul nostru înclină spre acel 1%. Alege exclusiv ipotezele ce-i confirmă ideea fixă ce-l însuflețește, în vreme ce pe celelalte le contestă emoțional sau le pune sub semnul întrebării.

În loc să se preocupe de confruntarea cu dovezile care-i pun teza la încercare, negaționistul le trece cu vederea și le alege pe cele (puține, uneori fiind chiar inventate) ce o confirmă. La fel se întâmplă și cu sursele din care-și adună informațiile. Ponegresc sau ignoră cu desăvârșire sursele credibile în favoarea canalelor obscure sau a celor care, fără experiență într-un domeniu, trec de guru în materie de orice.

Pentru data viitoare… pregătește-te, mai urmează alte patru tehnici.


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...