Categorii

Citește ultimele articole

Probabil că ai avut și tu momente în care ai lăsat învățatul pe ultima sută de metri; materii la care ai citit cu doar câteva zile înainte de examen. Poate că ți-ai spus, „Eu învăț bine sub presiune” sau „O să mă descurc eu cumva". Sau poate ești atât de îngrijorat în legătură cu admiterea la medicină încât îți petreci tot timpul la facultate sau închis în casă cu cărțile în brațe.
A fi student la medicină implică mai multă muncă decât ți-ai imaginat vreodată. Din fericire, vei avea parte de la fel de multă distracție! Există o mulțime de mituri descurajatoare despre viața la medicină, dar în realitate este o alegere foarte frumoasă, captivantă și plină de satisfacții, mai ales prin văzută prin prisma obiectivului final – acela de a ajunge un medic bun!
O altă îndeletnicire pe care o depistezi imediat la cei ce acuză știința, e tendința de a considera că, din moment ce nu e demonstrată 100%, teoria, oricare ar fi ea, scârțâie, nu e de încredere. Altfel spus, dacă între toți specialiștii ce tratează o anumită chestiune nu există un acord unanim, negaționiștii aleg să se orienteze către cei ce susțin contrariul. În alte situații, (3) aleg să fabrice chiar ei explicații alternative pentru situațiile de care le pasă. Țes ficțiuni și vând iluzii, pentru că propriile credințe îi împiedică să recunoască validitatea unei teorii.
Spre deosebire de calitate, productivitatea este, prin definiție, legată de impact. Cei mai mulți dintre noi s-au gândit la productivitate ca la cantitatea de efort/învățare pe care o putem realiza în timpul pe care îl avem la dispoziție.
Spre deosebire de marea masă a oamenilor veritabili de știință, ce sunt implicați în căutarea dificilă a adevărului și nu în negarea acestuia o dată descoperit, dacă nu se conformează dorințelor și fricilor ce îi macină, negaționiștii apelează în mod curent doar la ceea ce le confirmă punctele de plecare. Cu alte cuvinte, aleg un deznodământ și apoi fac un ghiveci cu dovezi discutabile și ipoteze controversate.
Cele mai multe dintre problemele și întâmplările de care avem parte au o doză enormă, imposibil de cuantificat, de neprevăzut, ceea ce le face extrem de greu de digerat de către fiecare dintre noi. Drept răsplată, intervenim și sintetizăm, sesizăm reguli și reducem la minimum hazardul din jurul nostru (cel puțin așa credem). Facem în mod automat tot acest proces pentru că, dacă n-am face-o, nu am putea să gestionăm problemele și provocările ce apar zi de zi.
Indignarea, ca și alte emoții neplăcute, este acolo pentru a genera mișcare. Acțiune. Este un imbold pentru a face ceva, pentru a tempera starea în care ne găsim. Dar, dacă urmărești puțin tendința multor români, indignarea rămâne doar o emoție. Doar o stare. Fără acțiunea care ar trebui să-i urmeze. Fără niciun îndemn. Rămâne ceva neînsuflețit și țeapăn.
Rareori minciunile pe care ni le spun ceilalți sunt despre noi. Mai degrabă, sunt despre ei. Despre ceea ce îi călăuzește și despre energiile ce-i frământă. Minciunile nu sunt despre destinatarii acestora, ci despre cei ce le răspândesc. Tocmai de aceea, e esențial să nu iei în nume personal minciunile pe care le auzi de la ceilalți. Dacă faci asta vei observa că îți îngreunezi sarcina de a depista ce anume gândesc. Îți sabotezi efortul de a-i înțelege și, astfel, de a ajunge la adevărul din spatele vorbelor lor.