👉 Aștepți un semn ca să te apuci de învățat pentru Admitere? Ăsta e!

Cine dorește să treacă neobservat?

Te gândești vreodată cât de autentice sunt relațiile pe care le ai cu ceilalți?

Ești conștient de unicitatea ta? Dacă încă nu ești, trebuie doar să începi să sapi. Autenticitatea e mereu acolo. Cu disciplină și practică regulată o poți scoate la suprafață.

Să fii autentic și natural e mult mai sănătos, și consumă mult mai puțin timp, decât să fii mereu în gardă, atent la oameni și la așteptările pe care le au de la tine.


1. Fii tu însuți!

Da, știu, probabil că auzim atât de des acest îndemn încât uneori pierdem din vedere că nu-și pierde nicicând din actualitate. Fără să vrem, uităm cât de important e să fim noi înșine, indiferent de împrejurări, de anturaj, de riscuri sau de eventualele avantaje. Oricând și oriunde. Nenegociabil.

Ceea ce înțeleg cei mai mulți dintre noi prin „Fii tu însuți!” e că trebuie „să fii relaxat, natural, zâmbitor și să nu te gândești prea mult la ce ai de făcut“. Să lași lucrurile să curgă în voie și să nu-ți ascunzi unicitatea, ciudățeniile sau preferințele. Fii tu însuți, în cele din urmă nu poate decât să-ți fie bine. Și, surpriză, în majoritatea covârșitoare a cazurilor chiar așa se și întâmplă.

Din păcate, atunci când vrei să-i convingi pe ceilalți, să le câștigi atenția sau interesul, sfârșești prin a fi tot mai puțin „tu însuți”. Ascunzi acele părți ale firii tale care crezi că nu sunt pe gustul celorlalți. Spui unele lucruri doar pentru că speri că te vor pune într-o lumină bună, zâmbești mult mai mult decât în mod obișnuit și pari încântat și mai deschis decât de obicei, fără să-ți pese în mod sincer de subiectul discutat.


2. Asocierile mentale automate

Oamenii te „citesc” mult mai rapid decât ești obișnuit să accepți. Indiferent de talentul pe care îl pui în scenă și de vraja cu care îi înconjori, vor simți rapid când ești o persoană falsă, ascunsă sau pur și simplu doar interesată.

Nu e vorba despre nicio forță supranaturală, nici de magie. Nu contează nici abilitățile de care te folosești, escrocii o știu prea bine. Oamenii pur și simplu ajung rapid la esența situației. Își dau seama rapid dacă minți sau dacă ești onest.

Prin câteva experimente realizate în 2014, trei cercetătoare de la universitatea californiană Berkeley au demonstrat că oamenii se pot înșela, și adesea o fac, cu privire la onestitatea celorlalți. O fac cu atât mai des cu cât își folosesc exclusiv rațiunea pentru a distinge între adevăr și minciună. Însă situația s-a schimbat radical când s-au folosit și de asocierile mentale pe care fiecare dintre noi le face de fiecare dată automat, în mod inconștient.

Când participanții din aceleași experimente au fost analizați cu ajutorul unor teste de reacție comportamentală (IAT – Implicit Association Test e unul dintre aceste teste), rezultatele au fost mult mai bune. Au depistat minciuna într-o proporție mai mare.

Se pare că fiecare dintre noi are de partea sa un instrument invizibil – un radar de depistare a minciunilor.


3. Fii autentic(ă)!

Sunt persoane care spun adevărul în urma unui calcul, abia după ce pun în balanță avantajele și dezavantajele. Dar există și persoane care sunt sincere din obișnuință. Unele se fac „frate cu dracu’ până trec puntea“, iar altele nu se abat câtuși de puțin de la valorile care le călăuzesc. Nu negociază principii.

Da, bine, mai sunt și oamenii aceia pe care îi întâlnești pretutindeni, care fac orice pentru a fi pe placul celorlalți. Unii dintre ei sunt măscăricii în care nu prea avem încredere, dar pe care îi acceptăm uneori în preajma noastră. Deși nu îi luăm mai deloc în serios, au și ei rolul lor: taie monotonia și umplu spațiile goale dintre conversații.

Tânjesc după acceptare și validare, vor să-ți intre pe sub piele și o fac dintr-un motiv simplu: se tem sau nu știu să fie autentici.

Sunt îngroziți să-și asume riscul de a se prezenta așa cum sunt. Se tem să fie “ei înșiși”, să pună la bătaie toate ciudățeniile, obsesiile și gândurile care îi caracterizează.

Controlează fiecare pas, fiecare mișcare și sunt foarte atenți să nu-și trădeze adevăratele intenții sau gânduri. Din păcate, nu aleg cartea câștigătoare. Radarul de care-ți scriam mai sus ne ajută să distingem aparențele de ceea ce contează cu adevărat.

Scapă din vedere tocmai faptul că, o ființă umană autentică, cu bune și rele, cu idei fixe, sau nu, cu un ton metalic, sau nu, cu păreri eronate, sau nu, e totuși autentică. E reală. E unică.

Este persoana cu care ceilalți pot relaționa, chiar și atunci când nu se identifică mai deloc cu ea.

Chiar dacă unele laturi ale personalității tale nu vor fi agreate de ceilalți, e imposibil să anticipezi cu ce anume din ceea ce reprezinți vor rezonează ceilalți. Când îți arăți ciudățeniile și i te descoperi celuilalt așa cum ești, în întregime, îi acorzi încredere, respect și atenție. Sunt șanse mari să îți întoarcă toate acestea.

Lasă-i pe ceilalți să-ți observe capriciile și atitudinile. Pentru unii, vei deveni interesant(ă), greu de uitat. Poate chiar memorabil(ă).

Să fim sinceri…

Cine dorește să treacă neobservat, să nu fie luat în seamă sau să fie rapid dat uitării?


Creștem împreună,
Alex

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...