Esențialul
Ediție semnată de Diana cu trei idei „random” la care s-a gândit în timpul săptămânii, centrate pe granițe, libertate și autenticitate.
- Libertatea ta constă în menținerea graniței care îți permite să simți, să acționezi și să gândești în acord cu tine; oamenii își cedează adesea propria graniță pentru a o mări pe a altora, restrângându-și astfel libertatea și autenticitatea.
- Diana citează îndemnul „Fii tu însuți ca cei care caută oameni ca tine să te și găsească” (Arlan Hamilton) — dacă renunți la graniță, cei care te căutau vor trece pe lângă tine fără să realizeze că erai tu.
- O idee despre reacția stereotipă și imprimare: puii de găină abia ieșiți din ou se ascund la vederea unui uliu, chiar și a unuia de lemn confecționat de oameni.
Salutare,
Diana aici.
Astăzi vin cu 3 idei random la care m-am gândit săptămână asta.
Iacă-le!
1. Graniță și autenticitate
Dacă câteodată ai dubii despre cum să acționezi, ce părți din tine să scoți la suprafață sau ce poziționare ar trebui să ai față de un context de viață/valoare/trăire/om, amintește-ți de următoarea frază:
„Fii tu însuți ca cei care caută oameni ca tine să te și găsească” – Arlan Hamilton.
Da, este admirabil să îi avem în vedere pe ceilalți. Dar amintește-ți tot timpul de graniță. Libertatea ta constă în menținerea graniței pentru a-ți permite să simți, acționezi și gândești în complet acord cu tine. În general, simțul restrâns al libertății pe care îl avem vine din normele în care considerăm că ar trebui să ne încadrăm pentru a nu răni, pentru a nu deranja, pentru a nu fi respinși sau umiliți.
Văd des cum oamenii își cedează propria graniță pentru a o mări pe a altora. Își restrâng libertatea și își restrâng astfel și autenticitatea.
Cauți oameni. Și eu caut oameni. Diferite tipuri de oameni. Visăm câteodată la ei. Câteodată îi și găsim, alteori nu. Fii sigur(ă) că și alții visează la tine. La genul de om care ești. Și speră să te întâlnească.
Așa că păstrează bine granița. Permite-ți libertate și autenticitate. Dacă nu, oamenii care te căutau vor trece pe lângă tine și nu vor realiza că tu erai.
2. Reacția stereotipă și imprimarea
Dacă un uliu zboară peste câțiva pui de găină proaspăt ieșiți din ou, care, evident, nu au mai văzut un uliu, aceștia se ascund imediat. Aceeași reacție o au și dacă un uliu din lemn, confecționat de oameni, trece pe deasupra lor. Dacă același model de lemn trece pe deasupra lor, dar zburând cu spatele, puii nu mai fug. Care-i faza?
Ăsta este un mecanism înnăscut de declanșare, cunoscut și sub numele de reacție stereotipă.
Pe de altă parte, când un pui de rață iese din ou, prima ființă mișcătoare pe care o vede devine mămica lui. Se atașează de această figură, iar atașamentul nu mai dispare. Acest proces de stabilire a unei conexiuni la naștere se numește imprimare.
La oameni, reacțiile stereotipe nu prea au fost demonstrate temeinic. În mare, cele mai multe reacții, precum frica spre exemplu, se învață. Desigur, pe unele le învățăm mai rapid decât pe altele. Teama de păienjeni, șerpi sau de urși se învață mai rapid decât cea de un pisoi.
În schimb, fenomenul imprimării este unul dominant și mult mai bine testat și demonstrat. Pentru că ar fi un subiect ce ar avea nevoie de mai mult spațiu spune-mi dacă ți-ar plăcea să-l aprofundăm.
Până atunci, gândește-te la câteva senzații, întâmplări sau chiar la oameni pe care îi simți adânc imprimați în psihicul tău. Cum ți-au influențat reacțiile, comportamentul sau raportarea la viață?
3. Frica
Cea mai rapidă cale pentru a scăpa de ceva de care te temi nu este să îți spui în gând de o sută de ori cât de curajos ești și că poți înfrunta frica head-on. Nici să te ascunzi și să te prefaci că nu există acea temere măcar.
Nu uităm în mod pasiv că ceva e înfricoșător. Învățăm, în mod activ, că nu mai este.
Gândește-te la un copil căruia ani de zile i-a fost frică de un membru al familiei. Și a cărui frică a dispărut când a învățat, treptat, că persoana aceea nu îi poate face rău. Sau, mai simplu, la un copil speriat de animale, care învață că un cățel nu ii face nimic rău. Dimpotrivă.
Dacă îți spun cuvântul amigdală, cred că printre primele asocieri rapide pe care le faci sunt cu agresivitatea și violența. Dacă ar fi să întrebi experții în amigdală (da, există), aceștia ți-ar spune că altceva se află în topul comportamentelor influențate de ea: frica și anxietatea.
Într-un studiu, participanții trebuiau să aștepte un timp necunoscut pentru a primi un șoc electric. Lipsa de predictibilitate și control a fost atât de insuportabilă pentru cei mai mulți, încât, într-o majoritate covârșitoare, participanții alegeau să primească un șoc electric mai puternic, dar imediat. Perioada de anticipare negativă crește amigdala. De asemenea, și în sindromul de stres post-traumatic amigdala este super reactivă la stimuli mici de frică și foarte înceată la calmare după activare. Mai mult, de-a lungul unei perioade mari de stres prelungit – crește în mărime.
Ce vreau eu să spun cu aceste fun facts este că frica nu este ceva abstract, aflat doar în mintea noastră. Nu putem controla miraculos ceva ce are corespondent și în biologia noastră. Dar înțelegând cum funcționează la nivel biologic frica, combinat cu ceea ce știm despre propriul psihic, avem o șansă în plus să reușim. Să învățăm, în mod activ, că nu trebuie să ne temem de ceva, având în minte tot timpul biologia noastră și stadiul în care amigdala sau altă parte din noi se află.
Ideea de bază este să te expui acelei frici în mod conștient. Și, în timpul expunerii, să cauți indiciile care să te ajute să înveți că nu ai de ce să te temi.
Cineva supus la un stres îndelungat va avea nevoie de mai mult timp să învețe activ că nu trebuie să se mai teamă de acel ceva.
Creștem împreună,
Diana
