Salutare,
Diana aici.
Îți mărturisesc că nu îmi place să îmi complic viața. Momentele mele cele mai pașnice sunt când urmăresc un serial-documentar despre crime și mă simt binecuvântată cu viața mea banală.
Dar nu este bine.
De ce?
1. Nu prea creștem în zona de confort
Păi, cum nicio poveste amuzantă nu începe cu acel moment când mâncam o salată (dacă știi vreuna, te provoc să mi-o spui), nici poveștile interesante, captivante și memorabile nu încep cu zona de confort.
Tot timpul, aventura, de orice natură ar fi ea, începe cu decizia sau întâmplarea de a fi expus la nou.
Și pentru că frica, atât de necunoscut, cât și de potențialele pericole este ceea ce ne ține pe loc, îți propun un mic exercițiu ajutător.
Imaginează-ți cele mai rele lucruri care se pot întâmpla dacă te decizi să faci acel ceva în afara zonei de confort. Apoi, fără să te paralizeze frica de acel lucru rău posibil, fă-ți un plan bun pentru a-l preveni. În loc să te concentrezi pe modul în care poți avea succes în noua ta întreprindere, axează-te, mai degrabă, pe modul în care poți gestiona eșecul.
Genul acesta de gândire strategică exersată pe termen lung îți va oferi un soi de confort că te poți baza pe tine indiferent de ce se va întâmpla.
Abordând lucrurile în maniera asta, îți va fi mai ușor să ieși din zona de confort și să te confrunți cu noul și necunoscutul.
2. Zona de confort ≠ identitate
Parțial, teama noastră de a ieși din zona de confort nu este legată doar de expunerea la nou, ci are legătură și cu identitatea noastră. Ne construim, bucată cu bucată din tot ce trăim și experimentăm. La un moment dat, începem să facem alegeri doar bazându-ne pe vechile experiențe pentru că așa e setat creierul nostru.
Supraviețuim (modulul preferat al creierului) când ne învârtim prin zone familiare.
Probabil ai observat și tu că, odată cu vârsta, încetăm să experimentăm și să ne expunem pentru că identitatea noastră bazată pe constatările avute este una puternică. Ne bazăm pe această experiență și facem viitoarele alegeri în funcție de ea.
Avem o tendință conservatoare de a nu ne supune la lucruri care cine știe ce părți neexplorate ar scoate din noi. Și până la urmă e sănătos.
Dar personajele din seriale, cărți, folclor, muzică și din orice poveste sunt despre oameni ieșiți din ei înșiși. Adică din zona de confort.
3. Echilibristică
Este un semn de sănătate să știi să jonglezi între nevoia de nou, de creștere și de experimentare și între nevoia de stabilitate și de simplitate.
Este o artă să știi să trăiești simplitatea, să o iubești și să îi vezi rostul. În egală măsură este o artă să știi în ce arii din viața ta e bine să ieși din tine, din confort și să explorezi. De asta se spune despre unii dintre semenii noștri că trăiesc frumos. Nu bine, nu pe picior mare, ci frumos.
Și pentru că identitatea ta nu este o chestie bătută în cuie, va trebui să te miști ca să ții pasul cu ea. Fie să ieși în întâmpinarea unei experiențe noi, pe care eventual o doreai încercată de ceva vreme, fie să reacționezi cât mai puțin defensiv la ceea ce îți iese în cale.
Spre exemplu, eu m-am confruntat mult timp cu ideea fixă că nu sunt o persoană care comunică ușor, fie verbal, fie scris. Îmi fixasem identitatea de persoană introvertită și mă resemnasem cu gândul că voi rămâne închisă în mine până la final. Asta până când am întâlnit oamenii/experiențele care m-au scos din mine, care mi-au stârnit reacții și comportamente nefamiliare și, care, în cele din urmă, m-au pus în mișcare. Am început astfel să mă mișc ca să țin pasul cu mine.
Și să nu îți fie frică să te contrazici. Vei avea tot felul de experiențe care se vor bate cap în cap și nu se vor pupa cu ideea pe care o ai despre tine.
Să nu îți fie teamă de contradicții. Conții mulțimi întregi, profită de propria ta diversitate.
Și spor la echilibristică!
Creștem împreună,
Diana
