🎓 Învață cum să înveți pentru Admitere în stilul tău! Descarcă gratuit Harta completă a tipurilor de învățare!

Cum (și de ce) să îți creezi hărți mentale

Salutare! Poate vin destul de târziu cu articolul ăsta, având în vedere că (probabil) mai ai doar câteva luni până la admitere. Dar sunt convins că ce urmează să citești o să îți fie de folos de acum încolo, inclusiv când vine vorba de recapitulare, și mai ales dacă ești genul care „gândește în scris”.

Titlul cel mai „corect” ar fi fost „Un mod de a-ți lua notițe”, doar că ar fi fost incomplet. Asta pentru că ce îți voi descrie în continuare e mai mult de atât – e unul din cele mai eficiente moduri în care îți poți pune gândurile în ordine.

Fără alte introduceri, să începem!

Ce sunt alea „hărți mentale” și de ce ar trebui să mă intereseze?

mind map Cum creezi hărți mentale
Nu ți-ar plăcea să ai toată informația pe un perete, în fața ta?

Păi, foarte simplu. Ai scris vreodată la școală după dictare, doar ca să îți dai seama la sfârșitul orei că nu ai rămas cu absolut nimic? Ai încercat vreodată să pui la punct un rezumat, doar ca la final să observi cum nu ai făcut altceva decât să transcrii dintr-o parte în alta, fără să reții ceva în mod deosebit?

(Te rog, fă-mi pe plac și răspunde-mi cu „da”.)

Da? Perfect! Fix aici îți sar în ajutor hărțile mentale (Mind Map-urile). Ele sunt o tehnică super utilă, care îmbunătățește retenția, ilustrează legăturile dintre idei (te ajută să vezi mai bine imaginea de ansamblu) și te stimulează să gândești creativ.

Mind Map-urile sunt compacte, înglobând, într-o singură foaie de hârtie, multiple întrebuințări:

  • Poți face rezumate
  • Poți să îți iei notițe
  • Te ajută să îți sedimentezi informația
  • Te susțin în a găsi rezolvări creative la probleme complexe
  • Îți prezintă informația mult mai clar
  • Te ajută să studiezi (să faci research) și să înveți mai eficient

Cu alte cuvinte, poți face cam orice cu ele. Un Mind Map e ca un robot de bucătărie, pe care chiar îl folosești. Aa, am menționat că te ajută și să repeți materia?

Aproape că sună prea bine ca să fie adevărat. Dar cum funcționează?

  • În primul rând, apelează la memoria vizuală. Dacă ești genul care învață de pe imagini și scheme, și își amintește perfect pe care parte a cărei pagini se află o anumită informație, o să le găsești super-folositoare!
  • Stimulează învățarea activă. Când îți iei notițe la o oră, poți fi tentat să scrii după dictare, în timp ce te gândești la altceva. Ceea ce nu doar că e o pierdere de timp, dar e o pierdere totală de timp! Hărțile mentale te forțează să gândești, pentru că trebuie să extragi esențialul, să prioritizezi și să convertești informația verbală în informație vizuală, pentru a pune-o pe hârtie.
  • Te face să vezi legăturile dintre lucruri. Ți s-a întâmplat vreodată să îți amintești perfect o definiție, dar să nu mai ții minte a cui definiție este? Sau, la o ascultare, să îți pierzi firul? Asta pentru că ai învățat linear, și nu ai integrat materia în imaginea de ansamblu. Când pui informația într-un Mind Map, ești obligat să o ierarhizezi, să vezi unde se încadrează (și cât de importantă e) și să faci legătura cu celelalte concepte.

Ok, ok, am înțeles. Cum pot crea hărți mentale?

Răspunsul este: la fel de simplu! Am pus procesul în 3 pași ușor de urmărit. Să începem!

Pasul 1

Ia o foaie de hârtie, fă un oval în mijloc și scrie înăuntrul său titlul / subiectul.

Pasul 2

Desenează alte câteva chenare, unește-le cu linii de ovalele mai mari, și scrie înăuntrul lor ideile secundare.

Pasul 3

Repetă procesul ori de câte ori e nevoie.

Gata! Ai un Mind Map! Bineînțeles, mai ai de învățat până să devii un maestru. Pentru asta, trebuie să (aici urmează tips&tricks):

  1. Renunți la fraze complexe – rezumă-te le maximum câteva cuvinte. Ideea este să te distanțezi cât mai mult de verbal, și să te bazezi pe vizual.
  2. Te folosești de culori, desene, scheme, sau orice alt element grafic. În principiu, orice îți trece prin cap și e destul de sugestiv, poate fi pus pe un mind map.
  3. Iei un creion (sau un pix subțire) și să trasezi linii între concepte înrudite. Asta te va ajuta enorm să vezi legături care altfel ți-ar scăpa.
  4. Adaugi idei/sub-idei noi oricând e nevoie. Structura lui este flexibilă și îți permite.

Era să uit…

Dacă nu ești așa mare fan hârtie și pix, există numeroase aplicații pe care le poți folosi pe telefon, tabletă sau laptop; multe din ele – gratuite. Tot ce trebuie să faci este să dai o căutare pe Google / App Store / Google Play.

Iată două exemple (personale) de ce poți realiza folosind hărți mentale:

mind map Cum creezi hărți mentale
Notițe de la cursul de psihiatrie

Docendo mind map Cum creezi hărți mentale
Docendo – cursul despre cum să înveți la care lucrez de câteva luni bune.

Firește, nu te aștepta să îți iasă de la început ceva atât de complex – nici nu ai de ce să îți dorești asta! Doar începe să construiești, punând accent pe ideile principale, și dezvoltă pe parcurs!

Esențialul

Mind Map-urile sunt printre cele mai inedite unelte din sfera învățării. Nu doar că te ajută să scoți în evidență detalii importante, ci și să vezi structura, per ansamblu, a unui subiect foarte amplu.

Sunt ideale atunci când încerci să găsești o soluție creativă, sau să descoperi legături între concepte.

Nu te speria dacă la început ți se pare că nu îți ies prea bine. Nici nu trebuie – skill-urile ți se vor dezvolta în timp, trebuie doar să perseverezi. Așa că spor la „cartografiat”!