Mihai aici.
Dacă te întrebi de ce nu este Teo la butoane, e foarte simplu. A luat o pauză pentru a se concentra pe lucruri pe care le-a neglijat o vreme. Va reveni când timpul îi va permite.
Așa cum te-am obișnuit, aici sunt ideile săptămânii — mai puțin despre medicină și mai mult despre viață, alegeri, decizii, mentalitate și lecții care ne fac mai buni.
Let’s go.
1. Opusul presupunerii
Oamenii funcționează cu presupuneri în fiecare zi. Cea mai mare parte a deciziilor automate pe care le luăm zilnic derivă din presupuneri.
Cele mai mari invenții ale umanității au apărut prin provocarea convenționalului și dezarmarea presupunerilor.
- Calculatorul personal, spre exemplu, a apărut când cineva a căutat opusul presupunerii. Dacă inițial un computer ocupa o cameră întreagă, în timp a devenit mai mic. Cineva s-a întrebat cum ar fi dacă nu doar oamenii de știință ar utiliza tehnologia respectivă.
- Camerele foto și video de pe telefoane sunt un alt exemplu. Cineva a dărâmat presupunerea că trebuie să fie entități diferite și a creat un produs care le îmbină pe amândouă: smartphone-ul.
- Înainte ca Henry Ford să inventeze primele linii de asamblare din lume, scăzând dramatic prețul, dar și timpul de fabricare al unei mașini, presupunerea era că totul trebuie asamblat manual. A fost nevoie de opusul presupunerii pentru a se inventa automatizarea care avea să creeze mașini pentru toată America, nu doar pentru cei bogați.
- În anii ’60-’70, marile corporații au căutat opusul presupunerii în procesul de fabricație. Având în vedere creșterea salariilor în țările occidentale, au „provocat” noțiunea că totul trebuie produs în același loc unde se vinde. Așa a apărut ideea de outsourcing și fabricarea în țări cu mână de lucru mai ieftină.
În funcție de obiectivul final apar două întrebări diferite.
Prima se concentrează pe proces, iar a doua provoacă finalitatea în sine.
1. Cum putem ajunge în același loc, însă diferit? (mai bine)
Cuvântul cheie aici e „optimizare”. Inovația în direcția asta ține de cum se poate îmbunătăți un proces într-o organizație sau un proces de lucru pe plan personal. Opusul presupunerii apare pe drumul către finalitate, nu la final.
Cel mai bun exemplu aici: Herny Ford și linia de asamblare. Produsul final a rămas același, însă procesul a fost optimizat.
2. Cum putem ajunge într-un loc diferit?
Cuvântul cheie aici înseamnă „zoom-out”. Inovația înseamnă provocarea finalității în sine. Scopul e să privești lucrurile în ansamblu și să cauți opusul presupunerii chiar la finalitate, nu în drumul spre final.
Cel mai bun exemplu aici: camera foto și telefonul. Produsul final e diferit, iar procesul a suferit adaptări.
De fiecare dată când te afli într-un impas, caută opusul presupunerii. De fiecare dată când vrei să inovezi, caută opusul presupunerii. De fiecare dată când te plictisești, caută opusul presupunerii.
Ține minte că acum ai o unealtă puternică la îndemână. Pune-o în arsenalul tău de tehnici și metode prin care să obții rezultate și să atingi obiective.
2. Cât de repede te miști prin viață?
Când a fost ultima dată când ai făcut ceva, orice, la viteza perfectă? Spre exemplu, când ai mâncat cina cu viteza potrivită, astfel încât să savurezi fiecare îmbucătură, fără să lași mâncarea să se răcească? Când ai alergat prin parc suficient de repede, dar nu prea încet, ca să nu respiri greu, dar să simți că ai depus efort?
Când ai avut o conversație în care ai făcut pauze la momentele potrivite și ai vorbit cu un tempo relativ moderat? Când ai citit ultima dată un articol fără să o faci „în diagonală”?
Întrebarea de bază e următoarea — ne setăm ritmul cotidian în mod conștient sau suntem prinși în „curenții” obiceiurilor și inerția societății?
Viteza poate fi interesantă. Întreabă asta pe oricine iubește sporturile extreme, ski-ul, alergatul, skating-ul, mașinile puternice sau ciclismul. Vântul pe care îl simți cum îți lovește fața poate fi incredibil. Să celebrezi dinamismul este o parte integrantă a vieții multora dintre noi.
Observă când viteza înseamnă frică. De multe ori rămânem angrenați într-o viață de viteză și dinamicitate crescută dintr-un singur motiv — teama de a ne opri. Uneori e greu să înfruntăm viața și neplăcerile ei atunci când suntem singuri și introspectăm. Viteza poate însemna inclusiv workaholism, alcool, droguri, sex, cumpărături, simple „petice” pentru ceea ce vrem să acoperim temporar, adică lucruri de care fugim. Nu uita că viteza e fun, dar nu e fun 24/7.
Decide viteza de unul singur. Fiecare om are gusturi și toleranțe diferite. Dezvoltă „awareness” pentru preferințele tale și urmează-ți intuiția. Atunci când simți că te miști prea repede, apasă pedala de frână și onorează acel sentiment pe care îl ai. Iar atunci când îți place viteza, însă îi lași pe toți într-un nor de praf (la propriu sau la figurat), asigură-te că ești confortabil cu consecințele.
Mișcă-te cu viteza ta. Dacă îți place viteza, iar persoana sau oamenii din jurul tău se mișcă mai încet, ideal este să te adaptezi la viteza lor sau să găsești un alt moment pentru viteză — atunci când poți fi de unul singur sau cu alți oameni cărora le place viteza. Mai departe, gândește-te la un alergător care dă ture de stadion la o viteză record. Nu te-ai aștepta la un începtor să facă asta — ba chiar este periculos pentru cineva fără experiență să depună genul acesta de efort. Aceeași logică se aplică la viteza fizică, emoțională, spirituală și intelectuală — cu toții trebuie să „călătorim” la o viteză care e sănătoasă.
Nu judeca alți oameni. În definitiv, nu contează cât de repede te miști prin viață atâta timp cât poți accelera și frâna în timp util. Viteza pe care o ai nu va fi mereu confortabilă pentru ceilalți și niciunul dintre noi nu ar trebui să se aștepte să egaleze rezultatul altcuiva fără efort. Cu toții avem o poveste de scris și un rol de jucat — pe care le facem în ritmul nostru. E irelevant și imoral să judecăm.
3. Snooze-ul e regele scuzelor
Mi-a luat ani de zile de snooze să mă prind că opțiunea asta mă „ajută” să mă trezesc mai obosit. Ideea e simplă, dacă ai obiceiul acesta: calculează în cât timp te trezești, în medie, după apăsarea butonului de snooze și pune alarma direct la ora la care te trezești după multiple apăsări de snooze.
Somnul acela extra are o calitate mai mare decât cel fragmentat.
Probabil că cel mai „sinistru” efect al snooze-ului apare la cei care sunt extrem de obosiți și nu au dormit suficient atunci când sună alarma. Corpul compensează imediat prin eliberarea de hormoni care să stimuleze relaxarea și să încurajeze atingerea fazei REM a somnului — atunci când apasă snooze.
Chiar dacă intenția e clară — mai vreau doar 10 minute, corpul nu știe asta. Corpul are nevoie de odihnă și doar își face treaba.
Inerția somnului e perioada imediat după trezire, când corpul face tranziția la starea de veghe. E momentul când ne simțim semi-obosiți, confuzi, latenți.
Dacă sună alarma când suntem în faza profundă a somnului, atunci inerția acestuia va fi și mai puternică și ne vom trezi și mai obosiți. Soluția e simplă — aceeași oră de culcare și aceeași oră de trezire, cu aproximație. În felul acesta „dresăm” corpul să optimizeze fazele somnului.
***
Semnificația alarmei e o altă idee care trebuie menționată. Atunci când apeși snooze de sute, mii de ori, practic îți antrenezi mintea să fie într-o stare permanentă de confuzie când sună alarma. În loc să fie un semnal de „ridică-te din pat”, se transformă în semnalul de „încă 10 minute” — iar lanțul acesta de acțiuni poate continua la infinit dacă nu preiei controlul.
În final, corpul îți spune ceea ce e bine pe moment. Încă 10 minute sau încă 60 minute ar fi o alegere excelentă. Te-ai simți mai bine atunci.
Însă dacă mintea noastră are obiective, le-am atinge mai ușor dacă NU ne-am începe ziua cu un eșec. Ne-am atinge mai ușor planurile și visurile dacă am alege, în schimb, să avem mai mult control asupra a ceea ce ar trebui să ne fie sclav, nu stăpân — corpul nostru.
Îndeplinirea unei viziuni pe termen lung nu ține cont de fluctuațiile de temperament, snooze și, per total, de „cum ne simțim”.
Contează doar ceea ce facem.
Orice altceva e o scuză.
Mihai,
Grile-Admitere.ro
