🎓 Învață cum să înveți pentru Admitere în stilul tău! Descarcă gratuit Harta completă a tipurilor de învățare!

Vin americanii!

Salutare, 

Sunt Alex.

„Vin americanii!”

De câte ori nu s-au entuziasmat bunicii sau străbunicii noștri la auzirea acestui refren? La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte ca România să cadă sub dominația comunismului, bătrânii noștri își puneau toate speranțele în americani.

De la ei putea veni salvarea. Cel puțin așa sperau ei.

Anii au trecut, iar americanii au întârziat să apară. În cele din urmă, au sosit și au dat culoare refrenului de demult. L-au modificat puțin, dar esența a rămas.

SUA continuă să ne fascineze și astăzi.


1. Visul american

Ne-am obișnuit să credem că America este tărâmul făgăduinței, al tuturor posibilităților. Că încă mai este. Probabil că într-o oarecare măsură lucrurile chiar stau așa. Sau pe aproape. 

Oricum, e o copilărie să crezi că în SUA curge doar lapte și miere și că toate promisiunile pe care ți le faci, și pe care le vrei materializate, depind exclusiv de voința ta. Deși câinii hoinăresc pe străzi și pe acolo, mai mult ca sigur nu toți au covrigi „în coadă”. 

Visul american este o altă idee fixă care se vinde bine. Pentru valurile de imigranți care au trecut oceanul în căutarea unei vieți mai bune, „visul american” a reprezentat idealul paradisului terestru. Magnetul care le-a trezit fascinația și care i-a determinat să-și caute împlinirea departe de națiunile pe care le lăsau în urmă. 

Unii dintre ei s-au realizat, cel puțin financiar și din punctul de vedere al statutului social. Dar oare stabilirea în SUA a coincis pentru cei mai mulți cu începerea unui nou capitol de viață? Unul optimist, entuziast și bogat în perspective? 

Donald Trump, cel de-al 45-lea președinte american, este nepotul germanului Friedrich Drumpf. Un frizer bavarez care a imigrat în SUA la vârsta de doar 16 ani. Pentru el, America a fost de-a dreptul tărâmul posibilităților nelimitate. A intrat în afaceri și a trăit o viață palpitantă. Și-a asigurat confortul pentru el și pentru familia sa. Poate că ar fi continuat să se dezvolte și să se înfrupte din roadele ispititoare ale visului american dacă nu ar fi murit de tânăr, la doar 49 de ani, răpus de „Gripa spaniolă”.

Dar oare la fel au stat lucrurile pentru majoritatea celor care au încercat să-și construiască o viață în SUA?


2. Meritocrație vs consumerism agresiv

În Declarația de Independență din 4 iulie 1876, între altele, se vorbește și despre dreptul americanilor de a-și „căuta fericirea”. Încă de pe atunci, ieșea din calcul ideea oarecum naivă că găsirea și menținerea fericirii sunt garantate și accesibile tuturor (în niciun caz „sclavilor”). 

În esență, e vorba despre protejarea drepturilor tuturor de a începe „căutările”, oricare ar fi ele și oricâtă vreme nu îi împiedică pe ceilalți să facă același lucru. 

Deși originea „visului american” se pierde oarecum în negura vremurilor, neputând fi precizat momentul de naștere al mitului, cel care a popularizat conceptul este istoricul James Truslow Adam.

În cartea pe care a publicat-o în 1931 – „The Epic America”, istoricul american descria visul american ca fiind expresia unei vieți mai bune și mai bogate pentru toţi.

Bunăstarea socială caracteriza cel mai bine conceptul

Iar posibilităţile, deși infinite, trebuiau să fie direct proporționale cu abilitățile oamenilor. Altfel spus, cu cât erai mai priceput, cu atât aveai șanse mai mari de a da „nas în nas” cu cel mai îndestulător vis american.

Spre deosebire de prezent, când visul american se confundă uneori cu înclinația obsesivă spre consum, James Truslow Adam vedea lucrurile altfel. Deținerea unei mașini scumpe și obținerea unor câștiguri cu multe zerouri nu erau reprezentări ale visului american. Din contră, pentru el, libertatea de care se bucurau americanii în privința obținerii statului pe care și-l doreau, indiferent de mediul social din care proveneau, constituie cea mai potrivită definiție.

Oamenilor capabili aveau să le fie recunoscute meritele, ca mai apoi să se bucure fără excepție de pe urma priceperii lor.

La drept vorbind, sună chiar foarte bine. 

Cine nu e de acord cu meritocrația?


3. Mobilitate pe orizontală

Americanii de azi nu beneficiază de programe gratuite de sprijin guvernamental în domenii vitale precum sănătatea și educația. Nici cei de „ieri” nu aveau acces la ele. Prin urmare, americanii știu că trebuie să se bazeze pe forțele proprii pentru a da o formă concretă „visului american”.

Credința că oricine poate să reușească este încă larg răspândită între americani. Copiii cresc cu așteptarea că se vor descurca mai bine decât părinții lor. Iar exemple precum Barack Obama sau Steve Jobs nu fac decât să întărească ideea că drumul către funcția de „prim om” în stat sau către statutul de miliardar este la fel de ușor pentru toată lumea.

„Trebuie doar să vrei…Uite, se poate”!

Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Dimpotrivă, în cele mai multe dintre cazuri se situează la cealaltă extremă. Poveștile de succes reprezintă mai degrabă excepția de la regulă și nu norma. E drept, reușitele publice inspiră și ambiționează, dar realitatea cotidiană e mult mai dură, mai crudă și parcă mai străină de „visul american”.

Conform unui studiu realizat la Universitatea Stanford în 2016, copiii care se nasc în familii cu venituri modeste au șanse mici, de doar 7,5%, să ajungă în partea superioară a clasamentului. În zonele dezvoltate, în special pe coasta de est a SUA, procentul este și mai mic. 

Altfel spus, dacă te naști sărac e foarte dificil să schimbi această situație. Spre comparație, 9% dintre copiii britanici, 11,7% dintre cei danezi și 13,5% dintre copiii canadienilor cu venituri modeste au ocazia să urce pe scara economică. 

Mobilitatea economică pe verticală este extrem de limitată. Prea puțini dintre cei săraci găsesc o cale să avanseze pe scara social-economică. Mobilitatea economică se desfășoară mai degrabă pe orizontală. Cu unele excepții, „bogații” prosperă, iar săracii continuă să se adâncească într-o situație aparent fără ieșire.

Imigranții săraci și neadaptați nu explică această problemă. Aproape un sfert dintre locuitorii Canadei sunt născuți în alte țări, comparativ cu cei 14% din SUA. Cu toate acestea, deși extrem de mică, șansa canadienilor de a-și depăși condiția este aproape dublă față de posibilitățile vecinilor din sud.

Visul american devine tot mai mic. Poate că încă există, dar nu neapărat în America.

Și, totuși, cultura competitivă a Americii rămâne un punct de reper extraordinar.

La nivel macro, SUA continuă să ne surprindă prin creativitate, curaj și prin inovațiile cu care transformă aproape orice domeniu al activității umane.

Poate că visul american se aplică mai bine în Canada sau în Danemarca, dar americanii nu și-au pierdut apetitul pentru fantezie. Continuă să viseze și să conceapă lumea de mâine. Se descotorosesc de convenții și de limite și se avântă cu mult curaj în necunoscut. Le datorăm multe dintre perfecționările care ne ușurează viața.

Dar mai poate fi vorba aici de vreun vis american? 

Poate că e vorba de altceva – de atitudine mentală.


Creștem împreună,
Alex