💪 Cum să gestionezi stresul înainte de Admitere | Descarcă ghidul

Uite ce am ajuns

Salutare,


Diana aici.

Când ești mic (și pitic) pare că ai tot dreptul din lume să urli și să protestezi împotriva nedreptăților lumii ăsteia. Când ești mare (și-ți asumi propria-ți viață) nu-ți mai rămâne decât să te porți demn. Demn și responsabil. În egală măsură față de triumfuri și de nereușite.

Să ajungi nu unde se poate, ci întotdeauna unde vrei și ce vrei.


1. Uite unde am ajuns

Uneori, parcă nimic nu e mai la îndemână decât să arborezi o atitudine pasivă. Să te plângi de tot și de toate. Să „te faci mic” și să te fălești cu imposibilitatea de a schimba ceva, de a îndrepta ceva, chiar dacă nu de voință ori de energie duci lipsă, însă când nu se vrea… nu se poate și punct.

Ce vreau să spun cu toate astea.

Uite unde am ajuns este doar o mostră de exprimare/gândire neputincioasă. Persoana ce rostește/gândește așa ceva permite să i se facă ceva. Să fie transformat în ceva sau să fie dus într-un anume punct. Persoana de care-ți scriu aici e un simplu receptor, un bazin, dacă vrei, în care se adună tot ceea ce vor/aruncă ceilalți. Persoana asta nu conduce nimic, ci e condusă doar de circumstanțe (poți citi și soartă). Nu în ultimul rând, persoana pe care o auzi spunând chestii precum cea din titlu e conștientă că e lipsită de putere, de control și tocmai de aceea arborează o atitudine neputincioasă.

Când nu ești căpitanul propriului destin și acționezi cel mai adesea pasiv e greu să nu fii neputincios. E și mai greu să întrevezi că se poate și altfel.

Cum altfel?


2. Uite ce am ajuns

Ne învârtim în jurul cozii? Nici pe departe. Deși pare oarecum similară cu zicerea de mai sus, nu e. La mijloc e un mic joc de cuvinte. Uite ce am ajuns e o exprimare activă. E cartea pe care o joacă o persoană puternică, încrezătoare. E atitudinea specifică cuiva care-și asumă responsabilitatea propriei vieți. E abordarea acelei persoane ce-și asumă răspunderea pentru propriile alegeri, pentru fuga, lupta sau paralizia de care dă dovadă în fața încercărilor vieții.

E genul de persoană care devine ceva, orice, pentru că face ceva, de asemenea orice. Se prea poate ca persoanele de tipul ăsta să fie mai rare, sau să fie mai scumpe la vedere. Nu știu, cel puțin mie așa mi se pare. Nu le întâlnesc la tot pasul, dar mă preocup constant să mă înconjor cât mai des de ele.

În orice caz, mă inspiră să petrec timp în preajma lor pentru că tipologia asta umană își asumă rezultatele, oricare ar fi ele, pentru simplul motiv că sunt rodul activității/inactivității lor. Angajamentul pe care îl arată față de o încercare este grozav, provine din interior, dintr-o atitudine mentală puternică.

Oamenii de felul ăsta nu obișnuiesc să-și plângă de milă. Nu sunt la mila nimănui. Sunt doar la mila lor.


3. Erou sau nulitate?

Dacă arborezi o atitudine neputincioasă e firesc să crezi că tot ceea ce se întâmplă e din vina altora, e responsabilitatea celorlalți. În schimb, dacă îți asumi situația, înțelegi că în toată dinamica ai și tu un rol și, dacă așa stau lucrurile, înseamnă că ai capacitatea de a-i schimba cursul. De a decide drumul.

Gândește-te la următorul exemplu:

În scenariul neputincios, nota (mai) mică pe care o vei lua la următorul examen e din vina profesorului (a metodelor de predare, a lipsei de pregătire etc.). Astfel, responsabilitatea pentru situația ta universitară depinde nu de tine, ci de capriciile profesorilor, ei fiind responsabili și doar ei pentru situația ta neplăcută.

În celălalt scenariu, cel mental puternic, asumat, reacția ta în fața unei note mici poate să sune cam așa „ știu prea bine că am luat o notă (mai) mică, știu și că profesorul meu e incompetent, dar mai știu și că sunt motivat(ă) să învăț mai mult, să intru într-un grup de studiu sau pur și simplu să-l abordez frontal pe profesorul meu pentru a vedea ce e de făcut”.

În primul scenariu suntem legați la mâini, în vreme ce în cel de-al doilea avem instrumentele necesare și dispoziția mentală potrivită pentru a acționa, pentru a schimba ceva. Avem putere și unde e putere, mai devreme sau mai târziu apare și o cale.

Nu nota e importantă (înlocuiește și cu un alt exemplu). Subliniez asta. Câtă vreme la finalul drumului ești mulțumit ca persoană cu alegerile făcute, n-are prea mare importanță dacă ești un erou sau o nulitate. Nu contează dacă ai dat o mare lovitură sau te-ai făcut de râs într-un mare hal. Important e doar că îți asumi rezultatul și că, împăcat și încrezător, mergi mai departe. Te iei la trântă cu noi provocări și obstacole. Te bucuri că ai puterea de a acționa. De a schimba și a îmbunătăți circumstanțele în care îți desfășori activitatea.

De atitudinea mentală potrivită depinde dacă vei avea putere asupra ta și control asupra destinului tău. Nu e neapărat simplu, dar e la îndemână. Serios!


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...