Teoria bârfei

Salutare,

Sunt Diana.

Nevoia de a crea conexiuni și de a comunica este specifică multor specii viețuitoare pe această planetă. Fără ele, supraviețuirea nu ar fi posibilă.

Și, deși au apărut ca mecanisme menite să ne ajute la perpetuarea vieții, stabilirea de conexiuni și comunicarea au ajuns unele dintre acele lucruri care dau sens vieții și ne fac viața mai frumoasă.


1. Cel mai vechi prieten al omului

Dacă ar exista un clasament al celor mai îndrăgite și populare animale de companie, probabil că prima poziție ar continua să fie ocupată de cel mai vechi dintre prietenii noștri necuvântători – câinele.

Da, vei spune, dar pisicile vin tare din urmă. Și hamsterii, și peștii, și mai știu eu ce alte animăluțe drăguțe. Da, da, da! Se prea poate să ai dreptate. E foarte posibil ca pisicile sau oricare alt animal de companie să fi detronat între timp câinele în topul preferințelor noastre. Ce-i drept, nu are prea mare importanță dacă lucrurile stau așa. Altceva voiam să-ți scriu și iată-mă alunecând în povestioare nostime.

Câinele este primul dintre animalele pe care le-a domesticit omul preistoric, strămoșul nostru comun. Nu există un moment anume când s-a petrecut acest lucru, însă se pare că acum 15 mii de ani (!) prietenia dintre oameni și câini era deja o realitate!

Înainte să se ocupe de agricultură, omul preistoric culegea diferite plante și practica vânătoarea. Cel puțin la vânătoare, câinii se dovedeau foarte utili. Le mai erau necesari oamenilor de demult și pentru protejarea triburilor de alte animale sau de membrii altor clanuri. Așa cum se întâmplă de obicei, colaborarea conduce la prietenie.

Iar faptul că în prezent marea majoritatea câinilor rămân tovarășii necuvântători cel mai bine conectați la nevoile și emoțiile noastre are o explicație evolutivă.

Cei mai blânzi și mai inteligenți dintre câinii din preistorie au fost bine îngrijiți și protejați, câștigându-și astfel șansa de a se răspândi și de a supraviețui până în prezent.


2. Calul

Pe măsură ce oamenii preistorici au ocupat anumite terenuri, au început să practice agricultura. Cultivau grâu, la începuturi. Au ridicat așezări stabile, fortificații pentru a se apăra și silozuri pentru a depozita surplusul de grâne recoltate.

Au realizat că, pentru a duce un trai mai bun, erau nevoiți să domesticească și alte animale – câinele nu oferea lapte sau carne și nici nu era de folos la muncile câmpului. Rând pe rând, au salvat din sălbăticie caprele, oile și diferite specii de păsări. Pentru a găsi sprijin în agricultură, oamenii au trecut la domesticirea animalele de tracțiune (măgarul și boul). Eficiența plantării și recoltării a crescut, ca și nivelul de viață al oamenilor.

Însă în urmă cu circa 5000 de ani s-a întâmplat ceva cu adevărat revoluționar. A fost domesticit calul.

Spre deosebire de tovarășii săi de tracțiune, calul era mult diferit. Era mai rapid, mai puternic și mai dominator decât toți luați laolaltă. Inițial, calul era utilizat doar pentru a trage care și căruțe cu diverse materiale, însă peste doar o mie de ani oamenii au învățat să-l călărească.

Chiar și doar simbolic, încălecarea calului a fost o realizare istorică. Părea că omul ajunsese să domine tot ceea ce era sub soare. Mai înalt decât semenii săi, mai rapid și mai puternic, călărețul producea spaimă și groază în rândurile inamicilor. Temându-se și neînțelegându-i defel pe cei care stăpâneau tehnica de a călări, vechii greci au născocit legenda centaurului.

În războaie, pentru diferite activități și ceremonii, sau doar pentru echitație, calul rămâne unul dintre cele mai frumoase animale domesticite de om.


3. Teoria bârfei

Încă înainte de a domestici animalele și plantele, oamenii au dezvoltat un mod unic de a comunica. Inventarea unui limbaj propriu, diferit de cel al celorlalte animale, a propulsat omul în vârful lanțului trofic. Limbajul propriu a făcut din oameni adevărate animale sociale. Ființe pentru care cooperarea socială a devenit cel mai de preț bun pentru supraviețuire și înmulțire.

Da, vei spune, suntem capabili să receptăm, să depozităm și să transmitem către ceilalți un volum enorm de informații. Nu te contrazic, pentru că lucrurile stau chiar așa.

Dar când a început totul? Și mai ales de ce? Pentru ce obiectiv?

Se pare că, pe lângă rolul de a transmite semnale de alarmă în legătură cu apariția unui prădător, limbajul nostru a mai avut o funcție la fel de importantă la începuturi: nevoia de a bârfi.

Ce, nu știai?  Nici eu, până acum ceva vreme…

Închipuie-ți doar că, în marea majoritate a discuțiilor purtate de primii oameni, informațiile despre ceilalți erau mult mai importante și mai dese decât cele despre lei sau alte animale de pradă. La ce mă refer? La vorbăria meschină despre cine cu cine se culcă, cine simpatizează pe cine, cine este de încredere sau lipsit de aceasta. Știi și tu, subiecte la fel de prezente și în discuțiile din prezent.

Timpul petrecut cu bârfele, mai pe șleau – cu vorbitul pe la spate, nu era unul risipit în van. Cei care o făceau (adică mai  toată lumea) cel mai bine își asigurau cele mai bune combinații sociale. Făceau alianțe, colaborau și se puneau la adăpost sau atacau alți indivizi sau grupuri umane. Până la urmă, bârfa avea meritul de a uni și de a consolida relațiile interumane. Bârfele unora împotriva bârfelor altora.

Deși au trecut zeci de mii de ani de la apariția bârfei ca monedă socială, aceasta nu pare să-și fi epuizat atractivitatea. Și în prezent, cea mai mare parte a comunicării noastre e formată din bârfă. E naturală și extrem de ispititoare.

Bârfim în special despre faptele condamnabile pe care le știm sau despre care doar am auzit. Nici nu mai contează dacă sunt sau nu adevărate.  Îi vorbim pe ceilalți pe la spate cu o poftă greu de egalat și ne consolidăm astfel încrederea la nivelul grupului din care facem parte.

De cele mai multe ori, bârfa e nedreaptă și încetează să mai fie inocentă. Îi afectează pe ceilalți și asta nu e bine. Poate că a venit în sfârșit timpul să punem bârfa pe pauză.

Ce crezi, vom reuși?


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...