Salutare,
Diana aici.
Azi vreau să las câteva rânduri despre cei doi poli între care pendulăm marea majoritate: extraversiunea și introversiunea. Și despre cum, mai degrabă, este vorba în toată ecuația despre stimuli și răspunsul la ei și mai puțin despre trăsături personale pe care le schimbăm mai greu.
1. Introvertiții
Între o treime și jumătate din populația lumii se identifica, mai degrabă, că fiind introvertiți. Cam unul din 2-3 oameni pe care îi întâlnești zilnic se consideră introvertit.
În ciuda numărului mare de oameni cu astfel de trăsături, când vine vorba de leadership și poziții de conducere, introvertiților li se spune pas de obicei. Iar când profesorii se gândesc la ideea de student model, mai toți descriu trăsăturile unei persoane extrovertite. Și instituțiile, școlile, locurile de muncă sunt create, tot în mare, pentru persoane cu atribute extrovertite și pentru nevoia lor de stimuli – mai mulți, mai deși și mai puternici.
Vreau totuși să punctez că a fi introvertit nu este egal cu a fi timid, conform percepțiilor clasice. Timiditatea are mult de-a face cu frică de social judegement. Introversiunea, la fel ca și extraversiunea, este mai degrabă despre felul în care se răspunde la stimuli, mai ales la cei sociali. În timp ce persoanele preponderant extrovertite au nevoie de cât mai mulți stimuli din mediul înconjurător, persoanele cu un grad mai mare de introversiune se simt cel mai în elementul lor în medii cu stimuli…ai ghicit, mai mici.
Evident, nu sunt absolute cele două paralele. Cu toții avem trăsături din ambele lumi. De ce am adus, totuși, în discuție cei doi poli cu nevoia de stimuli diferită?
2. Solitudinea și creativitatea
Pentru eficiență. Și productivitate. Și creativitate. Și acceptare și, mai ales, pentru o viață mai fericită.
Este important să ne înțelegem nevoia, diferită, de diverși stimuli. Este important să ne expunem la doză optimă de stimuli care să ne țină “în priză”. Nici plictisiți și absenți, nici supra-stimulați, anxioși și agitați. Pentru a fi sinele nostru cel mai bun și autentic, e important să ne înțelegem această nevoie de dozaj cât mai bine.
Spre exemplu, când ne uităm la oameni de succes, vedem indivizi care sunt articulați, capabili să transmită idei și gânduri într-o manieră clară, capabili să le și pună în practică apoi, dar care au, de asemenea, trăsături introvertite destul de pronunțate. Iar aceste capacități faine se datorează solitudinii pe care acești oameni pun preț – mult mai ușor de găsit la introvertiți.
Solitudinea este marele nostru as din mânecă. Din ea ia naștere creativitatea.
Darwin, spre exemplu, prefera plimbările lungi prin pădure și nu se ferea să refuze categoric invitații la cină/petreceri. Iar Dr. Seuss (Theodor Geisel) și-a conturat numeroasele creații într-un birou izolat în spatele casei sale.
3. Dozajul corect
Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie prețuită în continuare colaborarea. Și compania celor din jur (mai ales că ceilalți sunt de cele mai multe ori muzele noastre). Sau că putem să folosim scuza de introvertit sau de supra-stimulat pentru a evita situații care ne provoacă să ieșim din zona de confort și să creștem. Mai apelez ocazional la astfel de scuze și o văd, de asemenea, și la alții. Ultima folosită de mine: Nu vreau să particip la x eveniment pentru că oricum știu despre ce va fi vorba și nu îmi va aduce niciun plus valoare. Evident că m-am înșelat, evenimentul a fost minunat, doar că prima intenție (neinspirată) a fost de evitare a oricărui disconfort.
Va fi tot timpul un joc al sincerității pentru toți cei care ne percepem a fi introvertiți – să identificăm când suntem în dozajul corect de stimuli, când avem nevoie să ne întoarcem fața la noi înșine pentru a reveni înapoi, la ceilalți, cu un aer proaspăt, încărcat de creativitate și idei vs. când fugim de responsabilități/provocări/schimbare/nou și de tot ceea ce ne-ar provoca să evoluăm, dar de care ne temem și motivăm prin supra-stimulare sau scuze din zona așa sunt eu, mai introvertit, nu prea agreez schimbarea *insert other generic excuses*.
Pentru că schimbarea, noul, ieșirile, socializarea atât cu apropiații noștri cât și cu necunoscuți, luarea unei poziții în fața unui public, leadership-ul, s.a.md. – toate astea nu sunt apanajul extrovertiților. Și oamenii cu calități mai degrabă extrovertite cât și cei cu calități din aria introvertiților pot face cu succes toate cele de mai sus și nu numai – nu suntem pur extrovertiți/introvertiți.
Una dintre diferențele notabile dintre cei doi poli este dozajul de stimul pe care îl agreăm și răspunsul nostru la el.
Am scris rândurile acestea pentru că aud mai rar discutându-se despre dinamică dintre noi și stimulii din mediul extern. De obicei când se aduce într-o discuție subiectul extrovertiților/introvertiților se vorbește, de cele mai multe ori, despre trăsături, caracteristici și atribute personale, care sunt mai greu de schimbat și de transformat. În schimb, controlul dozajului de stimuli pentru a fi varianta noastră optimă este o opțiune mai ușoară și facilă.
Tu cum vezi lucrurile? Și cu care pol te identifici mai mult?
Creștem împreună,
Diana
