🎓 Învață cum să înveți pentru Admitere în stilul tău! Descarcă gratuit Harta completă a tipurilor de învățare!

Naționalismul

Salutare, 

Sunt Alex.

Te-ai gândit vreodată că pentru valul de probleme globale cu care ne confruntăm astăzi cele mai potrivite sunt soluțiile… globale?

Nu sunt deloc puțini cei care cred că defectele prezentului pot fi învinse prin rezolvări punctuale, naționale. Că încălzirea globală, dispariția anumitor specii de animale sau a florei din diverse zone ale planetei, deșertificarea și defrișările destrăbălate, terorismul și foametea pot fi controlate prin inițiative și proiecte distincte, separate și obligatoriu naționale.

Da, e un fapt. Naționalismul a redevenit „la modă”. Este tot mai vizibilă tendința de a aborda chestiunile internaționale exclusiv prin lupa intereselor naționale, cu toate riscurile care decurg de aici. 

Din păcate, curentul naționalist e în creștere. 

Inclusiv în România.


1. Naționalismul și statul națiune

Naționalismul este acea ideologie ce pune accent pe loialitate față de o comunitate umană (națiunea) și nu pe interesele individuale sau de grup. Gravitează în jurul asemănărilor de limbă, istorie, cultură și de „neam”. Este sertarul în care păstrăm cu sfințenie toate asemănările care ne diferențiază de ceilalți. Scopul ultim al naționalismului este crearea unui stat după „chipul și asemănarea” națiunii.

Statele-națiune, așa cum e și România, nu există de când lumea. Sunt construcții „recente”. Au o istorie destul de scurtă, de doar două secole. 

Au apărut pe ruinele imperiilor multinaționale – rus, britanic, habsburgic, francez, turc, german, chinez ș.a.m.d. – ce reuneau între granițele lor numeroase națiuni. Principalul factor unificator era țarul, împăratul, kaiserul sau sultanul (denumiri diferite pentru același rang).

Pe măsură ce locuitorii imperiilor europene au dobândit conștiința propriei individualități, și-au dorit un stat doar al lor. Conștientizarea existenței unei istorii comune, a unei limbi unice, a tradițiilor, obiceiurilor, legilor și, în general, a intereselor similare i-a determinat pe oamenii de acum două secole, și de mai recent, să-și dorească un stat care să se suprapună națiunii – română, greacă, poloneză, maghiară, germană ș.a.m.d.

Statul-națiune își făcea zgomotos apariția pe scenă.

Un stat  în care viitorul se anunța „luminos” și în care discriminările etnice în interiorul grupului aveau fie eliminate – inclusiv cu prețul criminal al marginalizării, deportării sau al exterminării celorlalte grupuri etnice.


2. Patriot sau naționalist?

În prezent, statele-națiune reprezintă norma la nivel mondial. Sunt țările în care trăim cu toții. Despre cetățenii unora spunem că sunt „buni patrioți”, iar despre alții obișnuim să spunem că sunt „naționaliști”, uneori cu un ton ușor aprobator în voce. Evident, există diferențe importante între cele două noțiuni.

Patriotul este cel care manifestă dragoste și atașament față de un stat sau o națiune. Motivele acestei „afecțiunii” sunt diverse, de la prețuirea strămoșilor și a istoriei până la sentimentul de mândrie legat de condițiile actuale de trai. În general, patriotul este inofensiv și neconflictual, întrucât nu ține morțiș să-i hărțuiască pe patrioții celorlalte țări. Nu pretinde că ceilalți îi sunt inferiori și nu intenționează să judece prea aspru obiceiurile sau atitudinile altora. Nu este exclusivist, fiind conștient că e loc sub soare pentru toți patrioții și toate tipurile de patriotism.

În schimb, naționalistul este o potențială „bombă cu ceas”. Este înarmat cu loialitate absolută, unică, față de statul cu care se identifică. Crede că niciun sacrificiu nu e prea mare pentru țara sa. Fiind unică, și prin aceasta superioară, țara față de care se simte loial merită mai multe în dauna celorlalte. Din acest punct, pe principiul bulgărelui de zăpadă, naționalistul începe să se joace cu focul. Riscă să deschidă cutia Pandorei. Să dea frâu liber exceselor, să-i disprețuiască pe ceilalți și să deschidă calea violențelor cu celelalte state.

Pentru cei care nu uită lecțiile trecutului, istoria e plină de explozii naționaliste.


3. Probleme globale – soluții naționale globale

Nu e niciun secret. Lumea în care trăim e profund interconectată. Criza financiară din 2008, pandemia de COVID-19, schimbările climatice, degradarea mediului înconjurător, terorismul cibernetic și multe alte  asemenea chestiuni sunt resimțite pe tot globul. 

Problemele globale sunt așa, și nu altfel, tocmai pentru că nu cunosc granițe. În grade diferite, ne afectează pe fiecare dintre noi.

Au existat și încă mai sunt încercări izolate de rezolvare a problemelor cu care se confruntă întreaga umanitate. Nu doar China sau Rusia joacă cartea naționalismului în chestiunile globale. SUA, Regatul Unit, Polonia, Ungaria sau Israelul tind să o apuce pe același drum îngust. Domeniile sunt uneori diferite, însă atitudinea e aproape întotdeauna aceeași.

Respingerea colaborării și promovarea unei viziuni proprii – naționaliste. 

Anxietatea, fricile și îngrijorarea provocate de unele probleme reale sau imaginare –  valurile de imigranți, războaiele în desfășurare, răspândirea virusurilor, instabilitatea economică etc. – îi determină pe oameni să acționeze egoist. Să îi ignore pe ceilalți, să se pripească și să aplice soluții temporare.

Loialitățile din interiorul națiunilor nu pot găsi rezolvări durabile pentru problemele globale. Motivul e simplu. Ceea ce se petrece în celelalte colțuri ale planetei scapă controlului lor. 

Nu poți reduce semnificativ poluarea aerului prin proiecte naționale. China nu va înțelege să-și reducă emisiile de CO2 în lipsa unei colaborări, și eventual a unei sancțiuni, internaționale. La fel, nu poți să arunci la coș experiența și procedurile internaționale în materie de SARS-CoV-2 și să închizi granițele, lăsându-ți populația la mâna destinului – așa cum procedează Coreea de Nord.

Naționalismul nu e de niciun folos în asemenea chestiuni. Însă colaborarea onestă, empatia, încrederea și respectul reciproce sunt.

În definitiv, alegerea ne aparține.

Suntem gata să construim o lume mai bună, mai sigură și mai sănătoasă pentru toată lumea sau ne pregătim să „pășim în beznă”? 

Fie ne acceptăm așa cum suntem și colaborăm, fie suntem condamnați să rămânem responsabili pentru dezastrele care desfășoară sub ochii noștri.


Creștem împreună,
Alex