Salutare,
Sunt Alex.
Mulți dintre termenii pe care îi folosim în prezent și-au pierdut sensul inițial. Unii doar au fost goliți de sens, rămânând o carcasă învechită, în vreme ce alții au sfârșit prin a fi percepuți altfel. La fel ca oamenii și societățile, cuvintele cunosc o evoluție specifică. Au o viață proprie. Reflectă schimbările pe care le suferă și accepțiunea generală la care ajung.
Economie este un asemenea termen. De la sensul inițial și până la cel pe care i-l rezervăm în prezent a cunoscut o transformare revoluționară. Ceea ce e cu adevărat interesant e că istoria sa ne spune multe despre societatea de piață în care trăim în prezent.
1. Economie
În trecut, cele mai multe dintre bunuri erau produse în gospodărie. Munca era distribuită, nu neapărat echitabil, la nivelul fiecărei familii. Cu alte cuvinte, lucrurile de care aveam nevoie erau realizate în afara circuitului pieței, de către membrii familiei.
Atunci când familiile nu obțineau un surplus pentru bunurile pe care le produceau, și pe care le puteau schimba cu surplusul altor familii, consumau exclusiv ceea ce realizau în regimul închis al gospodăriei.
Femeilor, mai mult decât bărbaților, le erau repartizate cele mai multe (și ingrate) sarcini gospodărești. Traiul patriarhal și sexismul epocilor trecute își spuneau cuvântul. Nu-i putem uita pe robi, pentru că ei erau supuși celor mai dificile munci, iar condițiile în care-și duceau traiul nu aveau nimic de invidiat.
Faptul că bunurile erau produse în gospodărie, indiferent dacă vorbim despre mâncare, unelte sau articole vestimentare, a dat naștere conceptului de oikonomie, strămoșul termenului actual de economie.
La origine, oikonomie era compus din termenii „oikos” (gospodărie) și „nomoi” (legi, reguli, constrângeri). Altfel spus, economia timpurie reprezenta ansamblul de legi și de norme necesare administrării unei gospodării.
2. De la societățile cu piață la societatea de piață
Piața, ca element în care oamenii comercializează mărfuri, nu este o realizare modernă. Există din cele mai vechi timpuri, cu diferența că, în trecut, doar o cantitate infimă a bunurilor produse se transformau în mărfuri și erau vândute ca atare.
Vechii fenicieni, grecii și chinezii antici cutreierau lumea în lung și-n lat pentru a-și plasa mărfurile. Comercializau diferite produse, uneori cu profituri peste așteptări, însă actul în sine al vânzării și al cumpărării nu reprezenta baza societăților din acele vremuri. Dimpotrivă, logica pieței era o chestiune secundară.
Vasele realizate din diferite materiale, diferite artefacte, articolele de vestimentație sau podoabele la modă erau câteva dintre produsele care erau vândute în piețele din antichitate. Evident, erau comercializate și bunuri esențiale precum grânele sau carnea, însă câtă vreme oamenii reușeau să își asigure bunurile de bază în interiorul gospodăriei, și aceasta era norma, acestea nu reprezentau mărfuri.
Tranziția de la societățile cu piețe la societatea de piață s-a făcut treptat, procesul debutând în urmă cu aproximativ trei sute de ani în urmă. Cele mai multe dintre bunuri s-au transformat în mărfuri, iar valoarea de schimb a obținut o victorie colosală în fața valorii experențiale.
În prezent, percepem bunurile în termeni economici, bazându-ne pe valoarea lor de schimb. Dacă nu mă crezi, aruncă o privire rapidă în bucătăria ta. Câte dintre lucrurile pe care le consumi și de care te bucuri sunt produse în interiorul casei?
Puține, nu-i așa?
3. Marea transformare
Oamenii muncesc dintotdeauna. Au făcut-o poate chiar mai mult în trecut decât în prezent. Munca, așa cum o cunoaștem astăzi, era de neconceput în urmă cu doar câteva sute de ani. Cine își imaginează că ceea numim astăzi „piața muncii” este o constantă a istoriei se îmbată cu apă rece.
Anunțuri de angajare la rubricile din ziare sau pe orice altă platformă sau forum? Nici vorbă!
Până de curând, oamenii nu obișnuiau să își vândă munca. Nu desfășurau activități regulate în urma cărora primeau venituri regulate. Cu alte cuvinte, marea masă a oamenilor muncea din greu în condiții imposibil de imaginat astăzi. În cele mai multe dintre cazuri, oamenii erau legați de pământul pe care se nășteau și pe care nu ajungeau să-l dețină niciodată.
Munceau doar pentru a trăi, chiar dacă ceea ce le rămânea după ce proprietarul pământului își lua partea nu le asigura nici pe departe un trai stabil, decent.
La un moment dat, munca prestată, pământul lucrat și uneltele necesare activităților de zi cu zi s-au transformat din bunuri în mărfuri. Robii s-au emancipat și au început să-și vândă munca în schimbul banilor. Pământul și spațiile de lucru au fost vândute sau închiriate, iar uneltele au început să fie produse și comercializate în special de specialiști.
Cu alte cuvinte, munca, pământul și uneltele au dobândit ceea ce nu aveau în trecut: valoare de schimb.
Așa se face că lucrurile au dobândit în scurtă vreme valoare de piață la nivel global: lâna, mirodeniile și mătasea, de exemplu. Foștii robi au devenit comercianți sau salariați, în fabrici și uzine insalubre, unde condițiile de muncă de care ne bucurăm noi, în prezent, reprezentau un standard la care primele generații de angajați nu puteau nici măcar să viseze.
Evident, nu toți oamenii au devenit salariați peste noapte. Mulți au pierdut lupta cu schimbarea, neînțelegându-i rostul și direcția. Însă cei care au făcut-o, îndurând nesiguranțe și riscuri de tot felul, au dat naștere societății de piață de astăzi.
Cererea a crescut rapid și oferta i-a urmat îndeaproape. Producerea de bunuri pentru valoarea lor de schimb a angrenat distribuirea acestora în schimbul banilor. Istoria aceasta continuă și în zilele noastre.
Dar totul a avut un început: oamenii care „și-au scos la vânzare” capacitatea de muncă. Oameni care, pentru a supraviețui, au făcut din munca lor o marfă atractivă.
Creștem împreună,
Alex
