Salutare,
Diana aici.
Ai momente când te simți tâmp?
Îți faci procese de conștiință pentru faptul că ești câteodată complet idiot?
Stai noaptea și derulezi în minte toate scenariile cu tine în ipostaze penibile și strângi din dinți?
Ei bine, hai să îți dau câteva motive pentru a-ți iubi, totuși, idiotul din interior.
1. Cei mai demni și respectabili
Știi sigur momentul acela, când, să zicem, înainte de un examen, pentru a-ți spori încrederea, prietenii îți reamintesc cât ești de inteligent(ă), de competent(ă), cu experiență și cu șanse mari de reușită?
Și e degeaba?
De multe ori, încercările bine intenționate de a ne spori încrederea, pot avea consecințe ciudate. Există o lipsă de încredere, o anxietate, care apare atunci când ne atașăm prea tare de atribute ca cele de mai sus. Când ne atașăm prea tare de propria demnitate. Iar orice situație care ar pune-o în pericol, precum exemplul cu examenul, face valuri cu anxietatea noastră.
Pe lângă faptul că riscăm să clacăm în astfel de situații, din cauza valurilor de anxietate care nu ne lasă neuronii să își facă treaba și să își amintească răspunsul corect, mai riscăm ceva.
Oportunitățile.
Teama de a fi ridicoli, de a nu ne prezenta altora într-un mod demn și respectabil, ne poate face să pierdem opțiuni noi și interesante.
2. Eliberarea
De multe ori, simplul fapt de a te considera bătut în cap, poate fi o eliberare.
Și am aici un citat perfect, din Elogiul nebuniei de Erasmus din Rotterdam. Prin el, ni se amintește că toți suntem incredibili de tonți. Indiferent de câtă experiență avem, indiferent de cât de școliți suntem, indiferent de câte reușite avem, rămâne în noi, oamenii, o doză de prostie și tâmpenie eliberatoare: judecată lui este defectă, pasiunile lui îi consumă tot ce are mai bun, cade pradă superstițiilor și fricii iraționale, este timid de fiecare dată când trebuie să cunoască oameni noi, scapă lucruri la cine stilate.
Iar aici făcea referire inclusiv la el, unul dintre cei mai mari cărturari și filosofi.
Iar asta ar trebui să ne elibereze. Dacă și astfel de oameni fac lucruri stupide și penibile, ce șanse avem noi să trăim într-o demnitate imbatabilă?
Din păcate, viața are o natură extrem de imprevizibilă. Nu putem anticipa atât de multe încât să fim siguri că suntem demni și respectabili în orice situație ne-ar pune. Nu ne rămâne, astfel, decât să găsim pacea în natura inevitabilă a ridicolului nostru.
3. Respiră, și spune-ți că ești tâmp
Nu putem, deci, să ne plasăm permanent în afara situațiilor ridicole și a bătăii de joc a altora. Nu putem avea o viață plină de oportunități, nou, entuziasm și energie, fără să ne dăm de gol, câteodată prea frecvent, că suntem super idioți. Ce facem atunci?
Ce zice titlul.
Respirăm, și apoi ne reamintim cât de tâmpi suntem.
Calea către o stimă de sine solidă poate începe în momentul în care, înainte de a-ți începe ziua, îți reamintești că ești tont, prost, idiot, cam bătut în cap, ridicol. Un act sau mai multe de prostie și ridicol în plus, în restul zilei, nu ar mai trebui simțite ca o catastrofă personală.
Ești doar un om supus aceleiași legi a prostiei ca restul compatrioților tăi. Ai avut doar nenorocul, ca în acel moment și în acea situație, prostia să te fi atins pe tine.
Dar nu îți face griji, vine și rândul celuilalt.
Așa că amuză-te.
Totul face parte din simțul umorului foarte ciudățel și câteodată enervant al vieții.
Creștem împreună,
Diana
