Salutare,
Sunt Alex.
Iată-ne și în ultima zi a lui 2021. Doar câteva ore ne mai despart de trecerea în noul an. Suntem în priză. Ne pregătim febril. Suntem gata să intrăm în rolul de petrecăreți. Să le spunem noi tuturor cum va fi anul care vine.
E normal. Avem o mulțime de speranțe și de așteptări pentru 2022. Va fi bine! Vom sărbători așa cum știm noi cel mai bine, alături de rude și de prieteni.
Apropo, uite un fapt. Chiar dacă nu prea mai folosim termenul de revelion pentru a desemna petrecerea de diseară, asta nu schimbă cu nimic denumirea generică a petrecerii de la cumpăna dintre ani.
De ce revelion și mai ales de când?
1. Revelionul
Bunicii sau părinții noștri obișnuiesc să mai vorbească despre revelion. Noi – prea puțin. Și totuși termenul „revelion” are o istorie proprie. Provine din limba franceză și însemna, la origine, „trezire” și „veghe”. După 1900, termenul revelion a început să fie folosit pentru masa târzie din ajunul anului nou (31 decembrie).
În România, revelionul și implicit petrecerea din noaptea dintre ani s-au împământenit mai greu. În vreme ce în 1904 americanii deja sărbătoreau în stradă anul nou în Times Square din New York, în țara noastră petrecerile continuau să fie o raritate. Cu excepția Casei Regale a României, care organiza anual un bal cu ocazia trecerii în noul an, tradiția s-a înfiripat mai greu.
La început, doar cei mai avuți dintre români organizau petreceri private de revelion. Aveau să mai treacă mulți ani până când revelionul avea să se generalizeze la nivelul societății. Abia în 1957 Televiziunea Română (TVR) a organizat primul revelion televizat.
După 1990, odată cu apariția altor televiziuni, tradiția transmiterii petrecerii de revelion a câștigat în vizibilitate. Mai mult, în cele mai multe localități din România petrecerea s-a mutat la propriu în stradă.
În prezent, revelionul nu mai reprezintă o enigmă aproape pentru nimeni.
2. Îți joci bine rolul?
Acum, că tot vorbim de un nou început, cum ți-ai setat noua rezoluție? Mai toate proiectele noastre au ceva în comun: vrem să fim mai buni, vrem să fim văzuți, recunoscuți, apreciați și iubiți. Așa stând lucrurile, ce vei face pentru a le duce mai bine la capăt?
Vin cu o idee: asumarea și buna însușire a propriului rol pe care îl joci.
Fiecare dintre noi joacă un rol. De fapt, mai multe.
Suntem liceeni, studenți, medici, copii sau părinți ș.a.m.d. Îi influențăm pe ceilalți mereu și la rândul nostru ne lăsăm influențați de ei. Ne impresionăm colegii, încercăm să îi convingem, ne îndrumăm pacienții, ne educăm copiii sau îi informăm corect și onest pe cei care țin la opinia noastră. Fiecare dintre noi are abilități, experiențe și cunoștințe pe care ceilalți nu le au. Și fiecare îndeplinește o mulțime de roluri. Uneori mai bine, iar alteori mai puțin bine.
Dar oare cât de pricepuți suntem la rolurile pe care ni le asumăm? Cât de bine ne achităm de sarcini?
Vedem la tot pasul oameni ce au mesaje importante de comunicat, lecții prețioase de transmis și experiențe cu adevărat utile de împărtășit, dar care nu se bucură de un impact prea mare în societate. Nu reușesc să-i influențeze pe ceilalți. Nu le oferă un impuls pentru a-și rescrie amintirile. Nu îi ajută să-și împrospăteze convingerile. Pur și simplu mesajul lor nu produce nicio schimbare de atitudine.
Ce crezi, își îndeplinesc bine rolul?
Nu există o rețetă magică. Însă dacă am fi mai atenți la mecanismul de funcționare a creierului am reuși să deslușim de ce unele inițiative au succes, iar altele – ba.
Îți voi scrie mai multe despre acest subiect într-un #maildevineri viitor.
3. Împărtășirea cunoștințelor
Pe lângă roluri bine definite în societate, cu toții tânjim după atenție (nu vorbesc despre atenția aceea disperată, ci despre cea sănătoasă).
Cum o obținem? Oferind-o!
Docendo discimus, spune un vechi proverb latin. Da, predând și împărtășind cunoștințe e o acțiune bună și nobilă. Dar nu e vorba doar despre asta. E totodată și o bună modalitate de a ne îmbogăți cunoașterea, de a fixa informații pe termen lung.
S-ar părea că pur și simplu „ardem” pentru a transmite informații. Ne place să facem schimb de opinii. O facem zi de zi și nu doar în plan real. Aruncă doar încă o geană în Social Media pentru a înțelege mai bine ce-ți scriu.
Simțim o reală explozie de satisfacție de fiecare dată când ne împărtășim gândurile. Senzația care ne învăluie când le spunem celorlalți ce credem despre cutare lucru este unică și cu nimic mai prejos de sentimentul unui mare triumf personal. Nu contează dacă subiectul pe care îl abordăm îi preocupă prea mult pe ceilalți. Contează că îl comunicăm. Că îl transmitem. Și asta face toți banii.
Un studiu realizat la Harvard demonstrează cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a ne transmite opiniile. Pare greu de crezut, dar rezultatele aceluiași studiu demonstrează că oamenii sunt gata să renunțe inclusiv la bani pentru a-și împărtăși informațiile.
Evident, nu vorbesc aici despre convingeri sau despre idei elaborate, ci despre fleacuri, despre small talk. Simțim nevoia să împărtășim te miri ce nerozii și acest lucru ne aduce satisfacții neprețuite. Creierul nostru e în al nouălea cer, pentru că centrul de recompense intră în scenă.
Chiar dacă uneori plictisim sau îi scoatem realmente din minți pe cei care ne ascultă, uite lucrul pozitiv. Comunicând, inclusiv mărunțișuri, ne asigurăm că ideile noastre, cunoștințele și experiența pe care le-am dobândit nu se pierd, ci se transmit. Societatea se bucură de produsele, bune sau rele, ale tuturor minților.
Și, ca o mică încheiere de an, și de mail, propun să te gândești la rolurile pe care dorești să ți le asumi de mâine. Să ne propunem, cu toții, ca rolul să își lase amprenta asupra celor din jur în cel mai bun mod cu putință. Și, de asemenea, să oferim. Să oferim și să schimbăm între noi cât mai multe gânduri, informații și trăiri. Ne vor face anul, promit!
La mulți ani buni!
Creștem împreună,
Alex
