Salutare,
Sunt Alex!
Mi se întâmplă frecvent să mă pripesc. Să-mi fac o idee greșită asupra cuiva sau asupra unui lucru oarecare. Să judec la repezeală un om, fără să-l cunosc îndeajuns de bine. Să-l nedreptățesc și, astfel, să greșesc profund față de el. Nu e deloc bine. Totuși, mai fac un lucru la fel de des. De cele mai multe ori în același timp.
Realizez aproape instantaneu când sunt pe punctul de a mă lăsa purtat de stereotipuri. Când am tendința să generalizez fără rost și când risc să stric totul.
E rău și e bine! De cele mai multe ori, reușesc să mă orientez din mers. Că e intuiție sau orice altceva, în cele din urmă, aleg calea cea bună și echilibrată. Nu e ușor de fiecare dată. Dar mereu păstrez în minte un lucru: gândește în profunzime și nu trage concluzii definitive!
Uneori, suntem acuzați că generalizăm fără rost. Alteori, fără să ni se spună, realizăm că am intrat sub vraja stereotipurilor. Și asta nu e deloc bine. Totuși, între generalizări și stereotipuri există diferențe importante.
Uite la ce mă refer.
1. Generalizarea
„Nu poți să generalizezi chiar așa”!
De câte ori nu ai auzit asta? Foarte puține expresii apar la fel de des ca aceasta într-o discuție, fie ea și neimportantă.
Nu e nimic neobișnuit aici. Ne opunem instinctiv generalizărilor.
Un scurt exemplu: băieții tind să fie așa, iar fetele tind să fie așa (dar altfel). Vrem să credem că suntem unici și că nu putem fi catalogați atât de ușor. Nu suntem cifre într-o statistică. Suntem individualități, oameni cu trăsături, convingeri și aspirații unice. Așa-i că zic bine?
Când majoritatea persoanelor spun că se opun generalizărilor de tot felul, fac o mică confuzie. Încurcă merele cu perele. De fapt, nu condamnă „generalizările”, ci stereotipurile sau prejudecățile care ies la suprafață în discuțiile noastre. Despre ele, puțin mai încolo.
Revenind la generalizări…
Ele sunt afirmații probabilistice ce se bazează pe fapte observabile. Nu sunt fapte în sine, ci piste sau ipoteze pe care le folosim. Pot fi măsurate și verificate de ceilalți. Generalizările ne pot ajuta să descoperim o relație „cauză-efect”. În alte cazuri, ne ajută să observăm suficient încât să elaborăm o teorie, o lege sau chiar un vaccin.
Chiar așa… Dacă în prezent, membrii UE se bucură de câteva vaccinuri împotriva SARS-CoV-2, acest lucru se datorează generalizării rezultatelor înregistrate pe un eșantion inițial de pacienți (voluntari).
Cominraty, vaccinul produs de BioNTech și Pfizer, a trecut proba „generalizării”.
Un scurt exemplu:
„Românii tind să nu fie patrioți” e o generalizare care poate fi verificată. Putem măsura nivelul de patriotism al românilor prin observarea unor indicatori clari: cunoașterea propriei istorii, gradul de mândrie națională, aprecierea perspectivelor pe care le oferă România etc.
Prin procesarea informațiilor obținute, observând „firul roșu”, putem deduce câteva reguli generale și solide, însă nu definitive. Totul poate fi modificat de noi observații și de alte verificări. Până atunci, generalizarea rezultatelor stă în picioare.
2. Stereotipul sau prejudecata
Spre deosebire de exemplul de mai sus, cel pe care ți-l ofer acum e tranșant. Nu lasă loc de discuții.
Spunem așa: „Românii nu sunt patrioți”. E aceasta o generalizare? Nu, deloc. E un stereotip. E o prejudecată. Ideea în sine e „imună” la confruntarea cu faptele sau cu subiectul abordat.
Stereotipul nu lasă loc pentru analize cu ceea ce se întâmplă în mod real în realitate, la firul ierbii. Se sprijină intens pe utilizarea biasului de confirmare (ți-am scris aici despre el).
Toate excepțiile sunt respinse de la sine pentru că gândirea în stereotipuri nu are nevoie de dovezi sau de reformulări. E o explicație în sine, una extrem de puternică.
Spre deosebire de generalizări, stereotipurile nu sunt predicții, ci concluzii. Acesta e și motivul pentru care stereotipurile sunt numite și prejudecăți. Se bazează pe „pre-judecată”, iar lucrul acesta dăunează în majoritatea cazurilor.
Niciunul dintre noi nu e scutit de folosirea stereotipurilor. Amenințarea stereotipică („stereotype threat” – uite un clip fain, cu accent simpatic) afectează diferite grupuri sociale pe criterii de sex, cultură, rasă, etnicitate, nivel profesional sau de studii etc. Au fost făcute zeci de studii și de experimente pe această temă, iar rezultatele nu sunt tocmai fericite.
Comitem multe nedreptăți față de ceilalți. Ca efect, unele persoane se simt demotivate și anxioase. Se tem să acționeze într-o direcție pentru a nu confirma un stereotip. Altele se simt îndreptățite să judece la modul general și nu individual.
Studiul acesta documentează multe dintre manifestările acestei amenințări.
3. Calea de mijloc – între extreme
Generalizările pot conduce la stabilirea unor legi sau ale unor procese complexe, repetitive. Chiar dacă unele fapte pot părea adevărate în orice context, la o analiză mai atentă, lucrurile se pot schimba radical. Pot să fie perfect valabile în anumite cazuri, dar nu și în altele. Explică anumite fenomene într-un anumit context, dar nu și în altul.
De aceea, este recomandată folosirea generalizărilor cu multă atenție și responsabilitate. Dacă reușești să te distanțezi emoțional de subiectul analizat și ești dispus să discuți și să examinezi toate alternativele, ești pe drumul bun. Doar așa poți utiliza generalizarea ca bază pentru studii și cercetări viitoare.
Pe de altă parte, gândirea stereotipică are (aproape) doar consecințe neplăcute. Ne împiedică să vedem diferențele dintre oamenii aceluiași grup, dintre evenimente și fapte care par similare, dar care sunt totuși diferite.
Dacă e să alegem un beneficiu al acestei gândiri, acela ar fi că, bazându-ne pe experiențele din trecut, avem posibilitatea de a răspunde rapid. Stereotipurile ne simplifică mult experiențele sociale. Simplifică și procesarea pe care trebuie să o facem de fiecare dată când întâlnim o persoană nouă, de exemplu.
Din păcate, efectele negative ale gândirii în stereotipuri sunt mult mai frecvente. Ne împiedică să îi „scanăm” corect pe cei din fața noastră. Ne împiedică să-i cunoaștem și să dezvoltăm relații armonioase cu ei. Mai mult, din păcate, ne determină să-i tratăm injust.
La urma urmei, fiecare dintre noi are propria amprentă – o identitate unică. Fiecare dintre noi vrea să fie perceput pentru ceea ce reprezintă și nu prin intermediul stereotipurilor legate de grup, religie sau de apartenență politică.
În doze atente, generalizările își au rolul lor bine definit. Stereotipurile, însă, reprezintă blocaje cognitive. Chiar dacă în anumite (puține) cazuri ne ușurează perceperea lucrurilor din mediul înconjurător, de cele mai multe ori ne împiedică să gândim liber.
Refuză să „pre-judeci” oamenii și lucrurile din jurul tău.
Creștem împreună,
Alex
