Salutare,
Sunt Alex.
Curiozitățile istorice sau culturale încă vând. Nu-și pierd din forță atâta vreme cât sunt bine țintite. Nu doar că ne stârnesc curiozitatea pentru unele fapte și personaje mai vechi sau mai noi. Ne îmbogățesc cunoașterea. Ne stimulează imaginația și ne fac mai conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Știi și tu, atenția pe care o acordăm poveștilor pe care le auzim, în general, e direct proporțională cu pasiunea celui care le dă glas. Ori de câte ori o poveste este transmisă cu sinceritate și căldură, oamenii își pun mâinile „pâlnie” la urechi și o ascultă. Se lasă vrăjiți de farmecul acesteia.
Gata cu vorba lungă…
Sper că vei găsi utile și interesante scurtele pastile pe care ți le-am pregătit.
1. Despre musulmani, foarte pe scurt
În țara noastră și în cele mai multe dintre zonele globului este utilizat calendarul gregorian. Este o formă îmbunătățită a calendarului iulian, care existase anterior, și care numără anii în raport cu nașterea lui Iisus Hristos. Anii calendaristici au 365 de zile și, o dată la patru ani, 366.
În lumea musulmană însă calendarul începe să curgă din iulie 622, anul în care Mahomed și-a părăsit orașul natal, Mecca, pentru a se muta la Medina. Actualmente, ambele orașe se află pe teritoriul Arabiei Saudite. Episodul mutării lui Mahomed și a primilor adepți ai islamului la Medina, și ulterior al călătoriilor între cele două orașe, a rămas cunoscut în istorie sub numele de Hegira (fuga, mutarea) și inspiră până astăzi una dintre cele mai importante tradiții musulmane.
Cel puțin o dată în viață, dacă nu chiar anual, musulmanii trebuie să facă un pelerinaj sfânt la Mecca. Alături de această călătorie (hajj), care este unul dintre Cei Cinci Stâlpi ai Islamului, musulmanii respectă alte patru practici religioase.
Este vorba despre șahada (mărturisirea că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah și că Mahomed este trimisul lui Allah), salat (cele cinci rugăciuni zilnice), zakat (dania pentru săraci) și sawm (postul din luna Ramadanului).
Toți acești Stâlpi ai Islamului se regăsesc în hadith-uri – consemnări postume ale faptelor și ale vorbelor rostite de Mahomed. Hadith-urile, alături de Coran – cartea sfântă a musulmanilor, alcătuiesc sharia, legea împărtășită de adepții islamului.
Dacă te preocupă subiectul, poți afla mai multe noțiuni introductive despre acesta din cartea Nadiei Anghelescu.
2. Pâine și circ
În urmă cu 2000 de ani, atunci când populația Romei cunoștea o creștere spectaculoasă, mai marii zilei impuneau strategia panem et circenses („pâine și circ”). Cum mulți dintre locuitorii de rând ai capitalei imperiului trăiau la limita subzistenței, existând riscul producerii unor răscoale și tulburări, autoritățile s-au gândit să țină oamenii ocupați: cu burțile pline și cu înclinația către cruzime satisfăcută.
Pâine și circ însemna hrană distribuită gratuit populației și organizarea regulată a unor spectacole în care proscrișii societății și sclavii luptau între ei până la moarte sau, în alte cazuri, erau hăituiți și devorați de animale sălbatice, în aplauzele frenetice ale unui public mereu însetat de sânge.
Colosseumul, inaugurat la Roma în anul 80, adăpostea în vremurile sale de glorie până la 80 de mii de oameni. În interiorul său erau găzduite nu doar renumitele lupte dintre gladiatori, ci și numeroase naumahii (spectacole impresionante ce reproduceau bătălii navale).
Ideea era relativ simplă. Fiind hrăniți, oamenii erau mai puțin dispuși să pună la îndoială autoritățile. În aceeași ordine de idei, spectacolele sângeroase la care publicul participa cu o frenezie demnă de o cauză mai bună îndeplineau un dublu rol: în egală măsură distrarea și îngrozirea populației. Cei care ieșeau din rând și contestau autoritățile se puteau aștepta la tot ce era mai rău.
Una dintre ironiile istoriei e că politica pâinii și a circului, într-o formă modernă, lipsită de atrocitățile inițiale, rămâne la fel de actuală și astăzi.
3. De la cuneiforme la alfabet
Scriem în fiecare zi. Indiferent dacă redactăm liste, elaborăm diferite texte sau doar trimitem mesaje, nu trece zi în care să nu scriem câte ceva. Deși există și astăzi persoane care „nu știu” să scrie, proporția știutorilor în ale scrierii e incomparabil mai mare decât oricând în trecut.
Și totuși, când a început totul?
Înainte să se nască istoria, în preistorie, oamenii „scriau” cu ajutorul pictogramelor. Se foloseau de imagini din universul imediat (oameni, plante, animale) pentru a-și imortaliza gândurile, temerile și aspirațiile. Saltul de la desen la semne grafice avea să mai aștepte.
Sumerienii sunt creditați cu inventarea scrierii. Antici locuitori ai Mesopotamiei („pâmântul dintre cele două fluvii”, Tigru și Eufrat, corespunzând în linii mari Irakului de astăzi), sumerienii au început să scrie prin realizarea de adâncituri rotunde în argilă. Se întâmpla cu aproximativ 5000 de ani în urmă.
Ulterior, argila era arsă și astfel “cuvintele” deveneau mărturii durabile. Pe măsură ce tehnica de scriere a fost perfecționată și oamenii au simțit nevoia să transmită informații mai complexe, scrierea a devenit cuneiformă. O mulțime de semne grafice distincte (în formă de cuie) făceau comunicarea scrisă mult mai utilă și mai complexă. Codul lui Hammurabi a fost scris cu ajutorul cuneiformelor.
Apoi, egiptenii ne-au lăsat scrierea hieroglifică. Deși sistemul conținea suficiente semne pentru a reda în scris aproape orice lucru, egiptenii nu au avut un alfabet propriu. Fenicienii, grecii și romanii aveau să aibă fiecare câte unul.
Cu apariția alfabetelor, scrierea a fost standardizată, ușurând comunicarea și transmiterea mesajelor până la noi, cei de azi. Evoluția scrisului a fost oricum, dar în niciun caz ușoară.
Sumerienii au fost cei care ne-au deschis calea. Alte popoare și populații antice, în grade diferite, au rafinat produsul inițial. Nouă, celor de azi, ne revine datoria de a cunoaște aceste evoluții și de a le onora – cel puțin prin a scrie corect.
Creștem împreună,
Alex
