Salutare,
Diana aici.
Câteva cuvinte azi despre bucuria planurilor anulate, evitare și despre cum cele două nu fac casă bună în cele mai multe cazuri.
1. Planuri anulate
Cred că ți s-a întâmplat măcar de câteva ori să îți faci planuri bucuros cu cineva, ca mai apoi, în ziua evenimentului, brusc, să dispară orice entuziasm și chef. Mie mi se întâmplă mai des decât mi-aș dori.
Nu ți s-a și întâmplat, spre exemplu, în ziua unei petreceri mult așteptate să devii deodată anxios, mult prea emoționat și speriat de… cine știe ce scenarii? Dacă nu am cu cine să vorbesc? Dacă mă comport jenant și spun ceva ce nu ar trebui, în public? Dar dacă atrag atenția în mod nedorit asupra mea?
Iar de parcă universul ne-ar asculta și ar vrea să ne dea o mână de ajutor, de niciunde, planurile se anulează. Iar tu nu trebuie să mai pleci de acasă. Și ce era înainte anxietate, teamă, mii de gânduri, se transformă în pace, liniște și o seară petrecută făcând fix ce îți aduce bucurie.
Dar nu este bine când se întâmplă așa. De ce?
2. Planuri anulate = mai multă anxietate
Pe termen lung, evitarea aduce, de cele mai multe ori, mai multă anxietate. Pe moment te simți eliberat de corvoada unei agende, a unor evenimente și diverse obligații sociale.
Dar prin faptul că nu te-ai dus la acel eveniment, la acea petrecere, nu apare nimic care să provoace și să schimbe perspectiva anxioasă asupra acelui eveniment viitor. Senzația, sau mai degrabă convingerea viscerală că acel eveniment este înfricoșător/inutil/stânjenitor/obositor va rămâne aceeași pentru că nu s-a făcut nimic care să contureze o alternativă.
Nu te-ai dus, deci sigur urma să te plictisești teribil. Sau să te faci de râs. Evenimentul sau petrecerea a rămas la fel în realitatea subiectivă. Iar dacă comportamentul nostru face loc în mod constant strategiilor de evitare, realitatea noastră subiectivă n-are nicio șansă să se îmbogățească. Sau să depășească diferitele temeri care iau naștere în noi.
Trebuie să ne provocăm constant pentru a nu înțepeni.
3. Expunere
Am dat exemplul cu evitarea evenimentelor sociale pentru că îmi e mai familiar. Poți înlocui exemplul meu cu orice altă situație care îți provoacă temeri și anxietate. Pentru că acolo, de cele mai multe ori, este chemarea ta către dezvoltare.
Frica, rușinea, anxietatea, stângăciile, necunoscutul (mai adaugă tu) – ne țin împietriți. Ne conservă într-o falsă stare de siguranță. Dar fără provocare viața e pustiu. sorry for being cringe – again
Așa că soluția, din păcate, pentru situația descrisă mai sus este fix ce ne displace cel mai tare: expunerea.
Graduală, evident. Dar tot către expunere trebuie să ne îndreptăm.
Și deși simt că de cele mai multe ori bâjbâi prin întuneric, încerc să mă ghidez cu ajutorul unor întrebări. Și sper, răspunzând cât mai sincer și lucid cu putință, să ajung la țintă: Ce anume evit din cauza anxietății? De ce anume mă feresc pentru a-mi menaja temerile?
După ce îmi obțin răspunsul (dacă îl obțin), încerc să mă îndrept fix acolo. Către stângăcii, dar și către creștere.
Creștem împreună,
Diana
