Salutare,
Diana aici.
Săptămâna trecută scriam despre lucruri nepopulare.
Acum aș vrea să îți vorbesc despre un subiect care este mai popular. În sensul în care ne populează destul de mult mintea, dar nu vorbim așa des despre el.
Despre nebunie (scurtă menționare că nu mă refer la probleme mintale).
Deci…
1. Ești nebun, dar nu ești singurul
Am fost părtașă la un dialog dintre doi amici zilele acestea. Unul dintre ei a făcut o gafă în public. A spus ceva mai degrabă nepotrivit de față cu mai mulți oameni. Nimic dramatic, nimic care să atragă atenția în mod negativ asupra lui, dar îmi dau seama că a fost rușinat de porumbelul care i-a ieșit întâmplător pe gură.
Ce mi-a atras atenția, în schimb, a fost replica celuilalt amic: „mă bucur că nu sunt singurul nebun”.
Și mi-am amintit de nenumăratele replici de genul pe care le-am tot auzit. Și ușurarea din vocea celor care o spuneau. Phew, în sfârșit, mai sunt și alți nebuni. Nu sunt singur în mocirla asta.
Sincer, linia de plutire pe care mai toți ne zbatem să o menținem este extrem de fragilă. Avem istorii și vieți complexe. Suntem vulnerabili în fața umilințelor, în fața iubirii, în fața pierderilor, în fața realității. Un singur eveniment de genul și putem să ne pierdem sub acea fragilă linie de plutire.
2. Nebun, dar sănătos
Vizualizăm acea linie de plutire drept îndatorirea noastră ca și adulți funcționali. Datoria să ne menținem acolo cu orice preț, altfel ne transformăm în paria societății.
Dar nu prea are rost să țintim către acea linie, către sănătatea mintală completă. Ar trebui, în schimb, să ne facem un țel din a avea o relație sănătoasă (dacă îi pot spune așa), stăpână, înțeleaptă și îngăduitoare cu nebuniile noastre.
Nebunia bună apare atunci când înțelegem în mod onest și corect lucrurile care ne fac să nu prea fim în regulă. Asta înseamnă că nu suntem echilibrați întru totul, dar a admite acest lucru, această nebunie sănătoasă, ne ajută să nu insistăm într-un mod stupid asupra normalității noastre.
Suntem anormali în felul nostru, fiecare. Cu cât ne admitem limita echilibrului, cu atât ne păstrăm, paradoxal, demnitatea.
3. Fii un nebun demn
Putem admite, fără rușine, cu grație și cu demnitate, că suntem profund bizari în o grămadă de moduri. Putem admite crizele de anxietate, accesele de invidie, momentele penibile în care spunem sau facem numai lucruri nepotrivite, pe dos; putem admite fricile, îndoielile, visele și obiceiurile rușinoase sau stupide; putem admite că suntem, în mod profund, deranjați și ciudați.
Ce aduce această recunoaștere fățișă, că e ceva în neregulă cu noi?
Umor!
Când nu mai este o tragedie faptul că suntem nebuni, devine amuzant. Să îi observi pe ceilalți, să te observi pe tine și totul fără încărcătura melodramatică pe care o aduce cu sine tragedia nebuniei.
Contrastele din care suntem construiți sunt extrem de amuzante. Nebunia sănătoasă este o formă evoluată a ființei umane. Acea specie care își știe limitele, care le admite cu grație, care poate râde cu o inimă ușoară de bizareriile din care e alcătuită și care privește cu îngăduință în ea și în ceilalți.
Creștem împreună,
Diana
