💪 Cum să gestionezi stresul înainte de Admitere | Descarcă ghidul

Ești inteligent(ă)

Salutare,

Diana aici.

E esențial să avem așteptări bune de la ceilalți dacă ne dorim ca ei să performeze. Am citit pe undeva că marea noastră problemă nu e că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim adesea prea jos și reușim fără probleme.

Mhmm, chiar așa e. Dacă ne așteptăm ca ceilalți să fie buni și productivi, sunt șanse mari ca lucrurile să stea chiar așa.

Dacă, în schimb, avem așteptări mici de la ceilalți n-ar trebui să ne mire prea tare că riscăm să intrăm într-un vârtej plin de negativitate. Va fi din ce în ce mai rău.

Iată de ce spun asta.


1. Ești inteligent(ă)

Când eram mică, mama-mi spunea la intervale regulate că sunt cea mai bună. Nu mai spun că înaintea oricărei competiții, a unui test sau concurs, încrederea pe care mi-o insufla era întotdeauna mare. Îmi sufla mereu în pânze. Care-i rostul acestui comportament? Nu a fost nimic magic în faptul că, deși nu m-am simțit mereu cea mai bună, întotdeauna am fost motivată să dau tot ce-i mai bun din mine. Întotdeauna m-am simțit acceptată, validată și împinsă înainte. Simțindu-mă așa, unele dintre lucrurile bune au venit cumva de la sine.

Experiența pe care ți-am împărtășit-o mai sus are un sâmbure științific. Totul a ieșit la iveală în 1963, atunci când un psiholog de la Universitatea Cambridge (SUA) a pus la cale un mic experiment. A organizat două cuști cu șobolani și le-a împopoțonat cu două tăblițe. Pe una dintre tăblițe a scris că șobolanii din cușcă sunt inteligenți și abili, iar pe cealaltă – că sunt mai degrabă prostuți și incapabili.

Psihologul le-a cerut studenților săi să introducă șobolanii din cele două cuști într-o competiție. Urmau să se întreacă într-un labirint, iar studenților le revenea sarcina de a observa care dintre șobolani găsesc mai repede ieșirea.

În mod „magic”, șobolanii din cușca inteligenților chiar s-au descurcat mai bine. Au găsit ieșirea mai repede decât confrații lor.

Ce s-a întâmplat acolo de fapt?


2. Pygmalion

Studenții de mai sus nu știau cu adevărat dacă unii dintre șobolani erau mai inteligenți decât ceilalți. Știau și credeau doar ceea ce era înscris pe tăblițe și au luat mesajele de-a gata. Modul în care șobolanii din cușca inteligenților au fost atinși – cu blândețe, căldură și încredere – i-a făcut să se descurce mai bine. Toți șobolanii erau cât se poate de banali, doar că felul diferit în care au fost tratați de oameni a făcut diferența în cele din urmă.

Psihologul nostru de mai sus avea un nume – Bob Rosenthal, și la scurtă vreme după primul experiment a mai făcut unul, de această dată aplicat pe oameni. Inițial, și-a denumit efortul „testul așteptărilor ascunse”. Cu ajutorul testului, se lăuda psihologul, putea anticipa foarte precis ce elevi vor progresa cel mai bine la învățătură.

Nimeni nu știa că urma să fie vorba despre un test obișnuit de măsurare a IQ-ului, la care studenții au participat cu inima strânsă. După ce a obținut rezultatele, mai bune și mai puțin bune, Rosenthal a dat cu banul și astfel a stabilit care copii sunt cel mai bine dotați. A comunicat rezultatele profesorilor și magia a început să se întâmple.

Grupul studenților inteligenți a primit mai multă atenție din partea profesorilor, mai multe încurajări și chiar ghionturi încurajatoare cu nemiluita. Studenții, la fel ca șobolanii de mai sus, și-au schimbat rapid percepția asupra propriilor forțe și, ce să vezi, au depășit toate așteptările. Chiar s-au dovedit mai productivi.

Testul a intrat în istorie cu denumirea de „efectul Pygmalion” și este la fel de valabil și astăzi. Ne demonstrează că o așteptare pozitivă pe care o formulăm îi modelează pe cei cărora li se adresează.

3. Reversul medaliei – Golem

De-a lungul timpului au fost realizate sute de studii despre efectul Pygmalion. De fiecare dată, rezultatele au fost aceleași. Dacă angajatorii au așteptări mai mari, angajații își dau silința mai mult. Dacă medicii au așteptări mari, starea de sănătate a pacienților se îmbunătățește mult mai rapid. Așteptările sunt arme foarte puternice. Dar efectul Pygmalion este rareori pus în practică, iar rezultatele sale binefăcătoare se lasă îndelung așteptate.

Dar ce se întâmplă când avem așteptări negative din partea celorlalți? Când nu lucrurile bune, ci dramele sunt cele care se impun la ordinea zilei?

Reversul efectului Pygmalion este efectul Golem, denumit așa după legenda despre personajul mitic care din salvator s-a transformat în monstru pentru locuitorii din Praga. Efectul Golem este prezent în multe locuri. Suntem tentați să nu acordăm atenție celor de la care nu avem așteptări mari. Să nu ne purtăm blând cu ei, să le zâmbim mai rar, să îi marginalizăm și desconsiderăm, așa cum a fost vorba despre șobolanii prostuți din primul experiment.

De fapt, în 1939 a fost făcut și un studiu despre acest efect pervers. Unora dintre copiii care au participat li s-a spus că vorbesc frumos, iar celorlalți că sunt bâlbâiți. Experimentul a rămas în istorie cu o denumire pe măsură – studiul monstru. Motivul e evident. Mulți cei din grupul bâlbâiților nu au putut să mai scape niciodată de vina și apăsarea că sunt bâlbâiți, deci defecți.

Mulți oameni rămân în urmă, oamenii de pe stradă își pierd și ultima fărâmă de speranță, iar unii dintre adolescenții izolați se radicalizează tocmai din cauza efectului Golem. E în puterea noastră să aplicăm efectul Pygmalion și să facem uitat efectul Golem.

Așteptările pozitive, repetate constant și sincer, sunt cele care ne pot salva de la crearea monștrilor de mâine. Altfel, nu ne rămâne decât să avem așteptări mici, pentru ca comportamentele celorlalți să fie și mai rele, urmând ca așteptările noastre să se prăbușească și, ca într-un joc de domino, la fel să se întâmple și cu purtarea celorlalți.


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...