Salutare,
Diana aici.
Din cazematele pe care le-am ridicat, aruncăm săgeți spre ceilalți. Lupta pe triburi e dusă din tranșee. Ceilalți greșesc, iar noi avem datoria să promovăm cauza cea bună. Ceilalți sunt răi de la cap la coadă, în vreme ce noi suntem de partea cea bună a istoriei. Noi suntem cavalerii cauzelor bune. Nu și ceilalți.
Răul absolut e un mit. Ceilalți seamănă cu noi, sunt ca fiecare dintre noi toți. Poate camaraderia să facă diferența? O camaraderie extinsă la scara întregii umanități?
Uite ce la ce idei m-am gândit săptămâna asta.
1. Lupta pe triburi
Fiecare cu tribul lui. Toți cei dinafara tribului sunt răi, nu înțeleg realitatea și au intenții dubioase. Prietenii ne seamănă, însă toți ceilalți, mai ales așa-zișii inamici, sunt călăuziți de planuri oculte, dacă nu cumva sunt de-a dreptul diabolici. Ceea ce descriu aici e una dintre principalele capcane ale epocii noastre.
Societățile noastre sunt polarizate, iar disputele sunt la ordinea zilei. În loc să ne facem timp pentru a analiza cu atenție, cu simț critic, pentru a fi toleranți și mai senini, ne izolăm în biasurile noastre, alimentându-ne mereu prejudecățile și fricile mai degrabă inventate.
Că este vorba despre cei ce preferă un sport anume, un gen muzical sau, mai grav, o viziune politică și nu alta, suntem organizați în tabere care nu au prea multe de împărțit. Nu sunt înclinate spre dialog, ci spre demonizarea adversarului.
Noi suntem mereu cei buni și avem fără excepție dreptate. Iadul sunt ceilalți. Dar oare așa stau lucrurile?
2. Mitul răului pur
Ai văzut și tu, mai ales în conflicte de o intensitate enormă, așa cum a fost cazul celui de-al Doilea Război Mondial, fiecare dintre tabere își considera inamicii ca fiind răi în cel mai înalt grad. Răi, diabolici și nimic mai mult.
Imaginează-ți că, pentru eficiență maximă în teatrele de operațiuni, adversarii sunt zugrăviți în fel și chip, li se pun în spinare vrute și nevrute, totul pentru ca mobilizarea să fie maximă, moralul să fie la cote înalte, iar eventualele remușcări, firești pentru orice ființă normală, să fie neutralizate din fașă. Și unii și alții cred că apără o cauză bună, dreaptă, și tocmai în numele acestei cauze sunt dispuși să facă cele mai mari atrocități.
Tendința de a-i considera pe ceilalți nedemni de calitatea de parteneri de încredere, de potențiali colaboratori, sau chiar nedemni de a fi tratați ca niște ființe umane este primul și cel mai pervers pas pentru instaurarea răului absolut.
Am citit pe undeva că un psiholog, Ray Baumeister, a descris toate aspectele de mai sus și le-a înglobat într-un concept puternic – “mitul răului pur”. Credința eronată că “dușmanii” noștri sunt sadici, cruzi și munciți doar de gânduri criminale. Ceea ce e surprinzător e că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. De cele mai multe ori ceilalți sunt exact ca noi.
3. Camaraderie
Dar nu doar demonizarea greșită și condamnabilă a celuilalt aduce de cele mai multe ori victoria finală, ci și un alt element, o legătură puternică ce ia naștere între membrii aceluiași trib.
Mă refer aici la camaraderie, acel sentiment că viața celor pe care îi cunoști, la care ții și în care te încrezi merită orice efort, inclusiv cu prețul sacrificării intereselor tale. Nu am mai auzit de multă vreme vorbindu-se de camaraderie, poate și pentru că o asemenea stare înălțătoare s-a mai tocit în ultima perioadă. Mai aud despre tovărășii, despre prietenii de-o viață, dar nici pe departe despre camaraderie.
Apropo de camaraderie, spuneam că ea e responsabilă de cele mai multe victorii. După cel de-al Doilea Război Mondial, prin studii elaborate de echipe de psihologi, s-a încercat identificarea resorturilor morale și intelectuale în măsură să explice “fanatismul” cu care au luptat anumite unități. Au fost analizate chestiuni precum ideologia la care erau expuse trupele, propaganda care le mobiliza, conducătorul pe care îl venerau sau dragostea pentru cei dragi rămași acasă. Niciuna dintre acestea nu aveau o importanță majoră. Ba chiar ocupau locuri irelevante și nu puteau explica fenomenul.
Camaraderia era combustibilul. Legăturile de prietenie stabilite între soldați reprezentau rețeta. Camaraderia implica loialitate, încredere oarbă în partener și disponibilitatea inclusiv pentru sacrificiul de sine cu scopul salvării celuilalt. Tactica, antrenamentul, strategia și echipamentele moderne sunt utile. Dar camaraderia este rețeta din spatele succesului celor mai eficiente trupe.
Camaraderia, mai presus de divizarea în triburi, este una dintre marile provocări ce ne stau în față. Redescoperirea ei, mai exact. Mă gândesc că abia atunci când ne eliberăm de propriul egoism pentru a le fi de folos celorlalți suntem cu adevărat liberi.
Tu ce crezi?
Creștem împreună,
Diana
