🎓 Învață cum să înveți pentru Admitere în stilul tău! Descarcă gratuit Harta completă a tipurilor de învățare!

De la creștere la descreștere

Salutare,

Sunt Alex.

Îi cunoaștem destul de bine. Vreme de câteva secole am conviețuit alături de ei. Am învățat să colaborăm și, atunci când timpurile ne-au permis, să ne sustragem dominației lor. Nu doar noi am avut de-a face cu ei. Toate popoarele din Balcani și altele de aiurea au avut de furcă cu otomanii. Au fost o forță în lume și s-au încăpățânat să-și scrie istoria timp de peste 500 de ani.

Otomanii nu sunt în mod categoric buni sau răi. Au constituit un imperiu temut și respectat, ca mai toate imperiile importante din istoria umanității. Ca să-i înțelegem mai bine trebuie să ne apropiem mai mult de ei.

Fac eu primul pas. Sper să-ți incit curiozitatea.


1. Otomanii

Vreme de 600 de ani, otomanii au fost una dintre principalele forțe politice, militare și religioase ale planetei. Și-au făcut intrarea pe scena istoriei în 1299, în podișul Anatoliei, aflat pe teritoriul Turciei de astăzi.

Ca origine, marea familie a turcilor se trage din Asia Centrală. Au migrat din teritoriile de baștină ca urmare a invaziilor mongolilor, care au dislocat și prăduit totul în cale. Cazul turcilor nu a fost unul izolat. Multe alte comunități umane au fost măturate de raidurile repetate ale mongolilor. Unele au pierit, iar altele s-au stabilit mai spre vest.

Osman I este considerat fondatorul imperiului otoman. De la el își trage numele unul dintre cele mai longevive imperii. Cu excepția anului nașterii (1254), nu se cunosc prea multe lucruri despre tinerețea lui Osman I. Ceea ce însă este sigur e că în 1299 a proclamat independența micului stat pe care îl conducea.

Aflat la est de Marea Marmara, o destinație turistică apreciată de turiștii de azi, teritoriul pe care îl conducea Osman I era cu adevărat mic. Ca să-ți faci o idee cât mai apropiată de realitate, gândește-te că teritoriul statului era de peste trei ori mai mic decât, să spunem, cel al județului Argeș!

Cel puțin în primii ani ai istoriei sale, Imperiul Otoman nu a reprezentat o amenințare directă pentru vecini. Însă lucrurile aveau să se schimbe rapid.


2. Constantinopol

Pentru o mie de ani, Constantinopolul, Istanbulul de azi, a fost „regina orașelor”. A fost fondat de împăratul roman Constantin cel Mare în anul 330, pe locul în care se afla un vechi oraș grecesc – Byzantion. 

Înainte să fie cucerit de otomani în 1453, Constantinopolul a fost, rând pe rând, capitala Imperiului Roman de Răsărit, apoi capitala de drept a Imperiului Roman. După căderea Romei în mâinile barbarilor, în anul 476, Constantinopolul a fost considerat „cea de-a doua Romă”, continuatorul de drept al tradiției romane.

În mod paradoxal, limba vorbită majoritar în Constantinopol era greaca și nu latina. De-a lungul anilor, latina a fost abandonată definitiv. Actuala moschee Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune în limba greacă) fusese ridicată de creștini în anul 547 și până la inaugurarea Bazilicii Sf. Petru din Vatican, în 1626, a fost cea mai mare clădire din lume și cea mai prețuită biserică a creștinătății.

Palate luxoase, case bogate, străzi bine pavate, circuri, teatre, băi termale și multe altele asemenea făceau din Constantinopol unul dintre orașele în care, în termeni actuali, standardul de viață al oamenilor era la cele mai ridicate cote. Apărat pe trei dintre laturile sale de mare, Constantinopolul era aproape imposibil de cucerit. Șanțul cu apă, turnurile de apărare și fortărețele făceau imposibilă cucerirea orașului pe singura latură terestră.
Închipuie-ți că un bloc de 3 etaje are circa 10 metri înălțime. Zidurile care apărau Constantinopolul aveau 12 metri înălțime și aproape 5 metri grosime.

Totul părea bine păzit și apărat, cu neputință de cucerit. Până într-o zi când turcii au străpuns apărarea și au îngenuncheat orașul.


3. De la creștere la descreștere

La doar o sută cincizeci de ani de la apariție, Imperiul Otoman cucerise întreaga Peninsulă Balcanică. De la micul teritoriu controlat de Osman a ajuns la o întindere de peste 100 de ori mai mare. Pe la 1450, grecii, sârbii și bulgarii fuseseră cuceriți și anexați cu forța în cadrul imperiului. 

Cu doar câteva decenii în urmă începuseră și raidurile împotriva Țării Românești. Așa cum bine știi, cu excepția unor mici teritorii, statele medievale Țara Românească și Moldova nu au fost nicicând anexate Imperiului Otoman, dar aceasta e o altă poveste și nu-mi propun să o dezvolt aici.

„Cireașa de pe tort” avea să fie reprezentată de cucerirea Constantinopolului, capitala Imperiului Roman (Bizantin). Pe 10 mai 1453, cu ajutorul unui tun nemaiîntâlnit și al unei armate de peste 160 de mii de oameni, după mai multe luni de asediu, turcii lui Mahomed al II-lea au intrat în oraș. 

Aveau să pună capăt unui imperiu care rezistase mai bine de o mie de ani. Și-au stabilit capitala aici și au rebotezat orașul – Istanbul. Încă nu e sigur dacă denumirea noului oraș înseamnă „în oraș” (din grecescul eis ten polin) sau „mult islam”, din Islam bol.

Dacă ai vizitat Istanbulul de astăzi probabil ai văzut Palatul Tokapi, reședința sultanilor, sau Marele Bazar, cea mai mare piață acoperită din lume. Ambele au fost construite în vremea lui Mahomed al II-lea.

Otomanii nu aveau de gând să se oprească aici. Au încercat să își extindă imperiul tot mai mult spre vest. În două rânduri, în 1529 și în 1683, au sperat că vor cuceri Viena, dar asedierea orașului s-a dovedit a fi o nucă prea tare. E sigur însă că până spre 1700 europenii au continuat să trăiască cu frică față de otomani. 

În următorii 200 de ani, până la dispariția sa în 1922, Imperiul Otoman s-a diminuat constant. Avansul tehnologic și politic al celorlalte mari puteri și-a spus cuvântul, iar otomanii nu au reușit să se adapteze suficient de repede noilor tehnici de luptă.

Așa cum se întâmplă cel mai adesea, otomanii au urmat la rândul lor cicluri standard de creștere și de descreștere. Li se întâmplă celor mai multe dintre imperii. S-au dezvoltat, și-au trăit propria glorie, iar mai apoi au început să se dezintegreze, „murind” în cele din urmă.

Dorința de cucerire caracterizează începutul și sfârșitul Imperiului Otoman. Indiferent dacă rolul civilizator sau cel exploatator au contat mai mult de-a lungul timpului, forța otomanilor nu poate fi trecută cu vederea. Pentru câteva secole au reprezentat o forță de temut. 

Europenii știu asta cel mai bine.

Sărbători fericite!


Creștem împreună,
Alex