Salutare,
Sunt Alex!
Până la vârsta de 12-13 ani ești o extensie a părinților tăi. Porți hainele pe care ți le aleg, mănânci ceea ce îți gătesc și locuiești sub același acoperiș cu ei.
Nu ești o clonă a părinților tăi. Nici pe departe!
Dar (încă) ai făcut prea puține lucruri pentru a te diferenția de ei. Pentru a-ți contura propria identitate.
O parte importantă din procesul maturizării constă în definirea unui „eu” unic. Diferit de cel al părinților, al fraților, al rudelor sau al prietenilor tăi.
Începi să te percepi ca o persoană unică și distinctă. Creezi o graniță clară între părinți și identitatea ta.
Drumul are un singur sens – înainte. Influența lor scade în intensitate pe măsură ce identitatea ta se afirmă tot mai mult.
Totuși, în esență, cine ești tu?
1. Cine ești?
Din clipa în care iei contact cu un colectiv (să zicem, la grădiniță) și până la obținerea unui job, te prezinți în permanență celorlalți. Le spui numele tău și le oferi câteva informații despre identitatea ta.
Că e vorba despre fricile sau ambițiile tale, despre convingerile politice sau preferințele culinare, despre hainele sau genul de muzică favorit, le oferi celorlalți hinturi despre ce și mai ales cine ești.
Indiferent dacă o faci offline sau online, prezentările tale le oferă celorlalți o imagine rapidă despre cine ești. Felul în care o faci este esențial. Este mai mult decât un gest de amabilitate și de prietenie.
La un nivel mai profund, modul în care te prezinți este oglinda felului în care te percepi. Felul în care te definești printre miliardele de oameni de pe planetă.
Când spui că ești o ființă umană nu oferi prea multe informații. Dacă totuși spui că în viitor vei fi medic, spui ceva clar despre tine. E foarte posibil să ai calități comune cu alții care își doresc să fie medici. Cărora le place să studieze, să experimenteze și care, probabil, pun pe primul plan sănătatea și securitatea celor care au nevoie de serviciile medicale.
Distincția este valoroasă, am scris săptămâna trecută despre ea. Ea aduce definire și diferențiere. Dacă toți am fi identici, ar fi greu să avem o percepție despre sine.
În fond, unde începi tu și unde se termină ceilalți?
2. Iluzia de diferențiere
Fiecare alegere pe care o faci are atribute diferite. Dorința de a fi diferiți ne încurajează să ne concentrăm pe ceea ce alegem și pe deciziile pe care le luăm. Ne simțim speciali, chiar dacă alegerile reale sunt în mare parte asemănătoare.
Femeile care poartă aceeași bluză la un party se concentrează pe pantofii sau gențile diferite. Bărbații care poartă același costum se concentrează pe culoarea diferită a cravatei. Suntem atenți și scoatem la înaintare elementele care ne sprijină nevoia de diferențiere.
Ideea e chiar simplă.
Cu cât un lucru contează mai mult pentru noi, cu atât mai diferit vom presupune că este.
Și asta în ciuda faptului că, deși există mici diferențe, asemănarea este clară.
Când vei aștepta data viitoare autobuzul, privește cu atenție în jurul tău. Vei observa că cei mai mulți dintre oameni arată cam la fel. Cu toții avem doi ochi, două urechi, un nas și o gură. Consumăm alimente similare, locuim în case sau apartamente asemănătoare și, în general, purtăm haine care arată la fel.
Roagă o persoană care are un câine să ți-l descrie. Îți va spune că este cel mai bun animal, că este special și că nu vei găsi altul ca el pe pământ. Este unic și niciodată nu a mai fost (și nu va mai fi) altul pe măsura sa.
Aceasta este iluzia de diferențiere.
Intrăm sub vraja ei tocmai pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne diferențiază, chiar dacă în cele mai multe privințe suntem asemănători.
Nu e un lucru rău, e chiar ok. Putem fi conștienți de această înclinație a noastră. Studiile arată că nu ne iluzionăm doar cu privire la noi, ci și în ceea ce-i privește pe cei dragi nouă.
3. Cum e mai bine: asemănători sau diferiți?
S-ar părea că cel mai importantă valoare este diferența. Să fim cât mai diferiți și totul va fi bine.
- Burger King ne îndeamnă să „facem ce vrem, să mâncăm altceva” (Have it your way: Eat somewhere else).
- Compania Apple ne recomandă să „gândim diferit” (Think Different).
- Iar un producător de țigări ne sugera cu ani în urmă să „ne găsim propria voce” (Find your own voice).
Cercetările ne arată că există în mod clar o nevoie de validare: a proiecției pe care o avem despre noi și a modului în care ne percep ceilalți.
Dar oare toți simțim la fel? Greu de crezut.
Unii vor să le semene celorlalți, iar alții vor să fie diferiți.
Sunt persoane care preferă produsele comune, pe care le folosește toată lumea, și sunt și altele care fac orice pentru a le evita. Sunt persoane care își construiesc o imagine autentică, greu de imitat. Altele sunt mulțumite să nu iasă în evidență și să se piardă în mulțime.
Și diferențele culturale influențează preferința pentru asemănare sau diferență. În spațiul occidental cel care iese în evidență, fiind diferit, primește cea mai mare atenție. Lucrurile nu stau așa pretutindeni.
În China sau în Japonia conformarea la grup este mai importantă. Ieșirea în evidență poate fi periculoasă, așa cum o spune foarte fain un proverb local: „cuiul care iese în evidență va fi bătut cu ciocanul”.
Pentru unii, unicitatea înseamnă independență și libertatea de a alege. Pentru alții, armonia, conexiunea și alinierea la grup contează mai mult.
Nu există corect sau greșit când alegem să fim diferiți sau asemănători. În funcție de context, oricare dintre cele două poate să constituie regula. Mediul în care creștem ne influențează atât modul în care ne comportăm, cât și felul în care ne interpretăm acțiunile.
De exemplu, eu mă îmi percep individualitatea și unicitatea la tot pasul. Dacă mă analizez mai bine, mai obiectiv, îmi dau seama că nu-s chiar așa de diferit. Sunt diferit, dar totuși asemănător în diferențe cu tine. Tind să-mi supraevaluez „caracteristicile”. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ. La urma urmei, tânjim după diferențe care „să facă diferența”, în timp ce ne asemănăm incredibil de mult.
Deci… cum sunt?
Sunt și așa, și altfel.
Îndemnul meu de final pentru tine e următorul: ia o pauză de introspecție și analizează-te. Observă-te cu atenție.
Ești mai degrabă asemănător sau tinzi să fii diferit cu orice preț?
În ce măsură acțiunile, comportamentele și ideile tale sunt spre asemănări? Dar spre diferențe?
Întreabă-te ceva simplu.
Cine ești tu, de fapt?
Creștem împreună,
Alex
