🏆 Cont Premium @ Cel mai mic preț din an | Hello 2025

Cuprins

Ce merită să învățăm în școală?

Mihai Voinea
 • 
16 mai 2022

Introducere

Povestea aceasta, articolul și ideile regăsite aici reprezintă notițele mele luate în timp ce am urmărit un discurs la Ateneul Român în cadrul conferințelor Despre Lumea în care trăim. M-a intrigat numele când l-am văzut inițial în social media, tocmai pentru că este simplu și te face curios. Te face să te întrebi care ar putea să fie temele de discuție, mai ales în contextul global actual, acela în care inteligența artificială, automatizarea, problemele demografice și schimbarea climatică domină titlurile pe telefoanele care ne țin atenția captivă.

Am intrat pe site, am văzut conferințele și mi-am ales trei la care să particip: despre demografie, despre arhitectură și despre educație.

Cea despre educație, intitulată „Ce merită să învățăm în școală”, a fost ultima, într-o seară de marți. Nu am putut să ajung la Ateneu, așa că am intrat online. Amurgul era liniștit, eu eram obosit și îmi doream doar să mă relaxez după o zi lungă.

Însă a urmat o oră și jumătate de dopamină livrată cu atenție la fiecare secundă. Nu mă așteptam să urmăresc un discurs atât de bun. Atât de frapante și bine organizate erau ideile încât am început să-mi iau notițe pe care să le împărtășesc cu comunitatea Grile-Admitere.ro, pentru că până la urmă sunt co-fondatorul unei companii care este centrată pe educație.

Creierul meu a fost fascinat din prima. Retina mea era blocată pe ecranul telefonului, în bucătărie, unde rămăsesem după ce luasem cina.

Premisa

Conferința era susținută de profesorul de științe cognitive aplicate, Mircea Miclea, fondatorul Școlii psihologice din România. Acesta a împărtășit o viziune provocatoare despre ceea ce merită să învățăm la școală, în contextul în care viitorul este tot mai impredictibil și mai volatil, ceea ce înseamnă că nu mai avem deloc garanția că cunoștințele dobândite azi vor fi relevante în lumea de mâine.

În cadrul conferinței, el a propus o triadă de niveluri de răspuns la această întrebare, fiecare nivel reflectând un grad de abstractizare diferit. Hai să vedem cum ar putea elevii și studenții de astăzi să gestioneze cu succes AI-ul de mâine și lumea într-o perpetuă transformare.

 

Nivelul 1: Disciplinele

Primul nivel se referă la disciplinele școlare în sine. Când te întrebi, „Ce merită să învățăm la școală”, primul răspuns merge în această direcție. Care discipline ar trebui să rămână, care ar trebui scoase, dar și în ce proporție ar trebui să existe fiecare în orar? Aici, profesorul Miclea ne îndeamnă să vedem pădurea, nu copacii, adică să ne concentrăm pe următorul nivel, acesta fiind insuficient pentru o decizie puternică și care să genereze impact.

Nivelul 2: Competențele

Al doilea nivel se referă la competențele care derivă din aceste discipline. Într-o lume în care viitorul devine din ce în ce mai imprevizibil, profesorul Miclea subliniază importanța dobândirii competențelor care ne vor permite să ne adaptăm și să ne reinventăm. Aceste competențe ar trebui să fie suficient de flexibile și generale pentru a putea fi aplicate în diverse contexte.

În regulă până aici. Avem un nivel de abstractizare superior, dar…

Într-un viitor volatil și incert există mereu riscul ca orice competență să fie „rendered useless”, ca să folosesc puțină „romgleză”. Cu alte cuvinte, e imposibil să identificăm în prezent competențe de care ar putea avea nevoie copiii de astăzi și adulții de mâine.

Și atunci, ce facem?

 

Nivelul 3: Meta-competențele

Cel de-al treilea nivel de abstractizare necesar pentru a răspunde la întrebarea „Ce merită să învățăm în școală” se concentrează pe meta-competențe, adică abilitățile de nivel superior care permit generarea de noi competențe care ne vor face viabili în viitor, chiar și în condiții pe care nu le putem prezice în prezent. Profesorul Miclea identifică patru meta-competențe principale:

1. Autonomia:

Aceasta implică dezvoltarea capacității de a gândi independent și de a cunoaște metodele prin care s-a ajuns la diverse teorii. Nu este suficient, așadar, să învățăm teoria. Este necesar să identificăm metodele prin care s-a ajuns la anumite concluzii. Este necesar să ne uităm și spre substratul ideilor, nu doar la suprafață. Tot pe această notă, este vorba de a avea „cunoștințe la purtător”, mereu accesibile de către individ.

În cadrul autonomiei discutăm și despre autodirecționarea procesului de învățare. Ce înseamnă asta?

Autonomia este mai mult decât acumularea de informații, tocmai pentru că… informația nu reprezintă învățare. Informația este una dintre premisele învățării și atât. Pentru că informația poate fi și diversiune sau evaziune, de exemplu. Entertainment-ul este tot informație, dar nu este util decât pentru evadarea din realitate și pentru relaxare.

Autodirecționarea procesului de învățare înseamnă structurarea informației într-un mod care generează înțelegere și valorificarea acestei înțelegeri pentru a produce soluții viabile. Recitește cu atenție ultimele cuvinte subliniate, în ordine. Autonomia implică cunoașterea la purtător a informației și folosirea uneltelor ce produc informație fără a deveni dependent de ele, evitând astfel fetișizarea lor (exemplu: aplicațiile de social media).

 

2. Autodisciplina:

Aceasta se referă la dezvoltarea și menținerea unui set de reguli și standarde, precum și a emoțiilor care susțin aceste norme. De ce includ și emoțiile aici? Autodisciplina este consolidată prin angajament și satisfacție, sentimente care apar când un individ își îndeplinește un anumit criteriu sau standard pe care și l-a setat. Formarea obișnuinței de a respecta regulile și standardele contribuie, de asemenea, la dezvoltarea autodisciplinei. Ce vreau să subliniez? Impunerea de reguli și atât nu funcționează dacă nu implicăm și emoțiile. Autodisciplina implică, așadar, și elementul numit habitudine – adică antrenamentul necesar pentru a dobândi acea autodisciplină.

Un bun exemplu aici este legat de temele pe care le profesorii le dau elevilor la școală. Pe primul nivel de dezvoltare al autodisciplinei, îți faci temele pentru că te temi de penalizare. Pe al doilea nivel îți faci temele pentru că grupul tău de referință (părinții, colegii, profesorii) te validează pentru că îți faci temele și îți aduce plăcere faptul că generezi o stare pozitivă în acel grup de referință. Pe al treilea nivel deja te identifici cu „elevul care își face temele”. Îți spui „așa sunt eu, îmi fac temele”. Pe al patrulea nivel nu doar că te identifici, dar integrezi comportamentele în identitatea ta. Un scurt exemplu aici, pentru că este o informație destul de abstractă – să spunem că îți place să te distrezi. Un mod de a integra această caracteristică a ta în „făcutul temelor” este de a-ți spune: „Mă distrez mai bine când știu că mi-am făcut temele”.

3. Antreprenoriatul

Mai mult decât un set de abilități, mai mult decât deținerea unei afaceri, antreprenoriatul este o atitudine și un mod de gândire. A fi un furnizor de soluții, nu doar un consumator de soluții, antreprenoriatul implică valorificarea oportunităților și adoptarea unei mentalități pro-active.

Antreprenoriatul necesită o gândire neconvențională și o abordare orientată spre soluții, care depășește cadrul tradițional de învățare și care poate conduce la inovație. Cum ar putea școala să stimuleze antreprenoriatul? Ce a subliniat profesorul Mircea Miclea este faptul că totul se rezumă la probleme.

În școală primim mereu probleme de rezolvat, dar ele sunt bine definite de altcineva. În realitate însă, nimeni nu îți definește problemele. Trebuie să le identifici singur, trebuie să le anticipezi singur. Iar acesta este doar primul nivel al ideii. În școală, toate problemele au o rezolvare și sunt statice. Există mereu un răspuns corect. La finalul manualului, pe tabla din clasă, în explicația profesorului. În realitate însă, problemele sunt dinamice.

Datele se schimbă constant. Închei ideea cu un alt mod de a privi această idee: condiționalizarea cunoașterii. Ce înseamnă asta? Informația este codată în minte în funcție de surse (la începători, în special). Dar utilitatea adevărată a informației apare atunci când nu ne folosim de informație preluând-o din creier din sursă, ci atunci când ne folosim pentru a identifica și rezolva probleme. Cu alte cuvinte, codarea informației în minte și structurarea acesteia în funcție de problemele pe care le poate rezolva, în funcție de soluții, nu în funcție de origine, reprezintă cea mai bună cale de a dezvolta antreprenoriatul.

 

4. Gândirea de designer

Aceasta implică puterea de a defini și analiza probleme, mai degrabă decât de a se ocupa doar de rezolvarea problemelor predefinite. Implică a avea o gândire de ansamblu, nu explicit pe problema statică din față. În lumea reală, problemele sunt adesea neclare, volatile sau nedefinite, iar gândirea de designer implică a înțelege și a naviga în această ambiguitate.

Ea presupune capacitatea de a identifica constrângerile și posibilitățile și de a găsi soluții creative care să răspundă acestora. Exemplul clasic este cu arhitectul sau designerul de interior. Acesta trebuie să identifice problemele, constrângerile, trebuie să anticipeze, nu să ofere o soluție statică.

Ce înseamnă, de fapt, dinamicitatea realității? E simplu. Tu definești problema. Dacă la școală primim probleme statice care au mereu un răspuns clar (uneori unic), în realitate putem să discutăm despre exemple precum: schimbarea constantă a pieței (în business) sau evoluția tehnologiei (în orice domeniu).

Transformările sunt mereu dinamice și necesită o gândire de designer, un fel de analiză constantă la nivel macro. Tot pe această idee, la școală nu învățăm să răspundem la probleme complexe precum „Ce carieră să îmi aleg?” sau „Ce partener de viață să îmi aleg” ori „Să emigrez sau să rămân în țară”. Vorbim de exemple cu o tonă de variable.

Și asta ne duce la întrebarea: cum poate ajuta școala în această direcție? Mircea Miclea sugerează… o reflecție mai bună asupra problemelor. Cum? Prin filosofie, prin artă. Prin dezvoltarea deprinderii de a analiza orice informație, nu de a o lua de-a gata.

Miclea sugerează că școlile ar trebui să se concentreze mai mult pe cultivarea acestor meta-competențe, care pot ajuta elevii să navigheze într-un viitor incert. În acest sens, el subliniază importanța dezvoltării unui „echipament mintal” care poate genera competențe viitoare, într-o lume în care nu putem prezice cu certitudine ce ne rezervă viitorul.

 

Idei de final

Profesorul Miclea ne propune o viziune tridimensională a educației, care include disciplinele școlare („copacii”), competențele („pădurea”) și meta-competențele („ecosistemul în care trăiește pădurea”).

Cu toate acestea, el subliniază că educația nu se termină la porțile școlii. În calitate de indivizi, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru continuarea procesului de învățare și dezvoltare, pentru a ne îmbunătăți continuu abilitățile și pentru a ne extinde orizonturile.

Astfel, întrebarea „Ce merită să învățăm în școală?” nu este doar o întrebare pentru sistemul educațional, ci și pentru fiecare dintre noi, ca indivizi angajați într-un proces continuu de învățare și auto-educare.