🍿 Must-watch dacă dai la UMF în 2025 - ADMITEREA: De la BAC la Buget

Care este natura umană?

Salutare,

Diana aici.

Îți pui vreodată întrebarea cine suntem noi, oamenii?

Care este adevărata noastră natură?

Te întrebi și tu dacă suntem, oare, la baza noastră egoiști, interesați, manipulatori sau suntem mai degrabă altruiști, generoși, comunitari? Dacă suntem mai degrabă orientați, ca specie, către supraviețuire sau către conectare?

Cred că și tu îți pui astfel de întrebări. În definitiv, sunt întrebări de când lumea și pământul. Sunt întrebări pe care le-au pus și alții înaintea noastră, iar noi acum le-am moștenit cu tot cu frământări.

Și totuși, cum suntem?


1. E în natura umană

La baza sănătății oricărei forme de viață stă înțelegerea nevoilor esențiale.

Nu ne punem aceste întrebări, care ne-au obsedat ca specie, pentru ca ne-am născut cu genă de filozof. Le punem pentru că nu ne știm foarte clar nevoile. Ceva ne lipsește, și nu știm cum putem potrivi mai bine piesele de puzzle.

Vreau să faci un exercițiu de imaginație. Amintește-ți câteva momente în care cineva, oricine, ridicând din umeri, zice: deh, e în natura umană! În mai toate cazurile, caracteristicile pe care le explică prin acea frază sunt unele foarte nesuferite.

Actele de generozitate sunt rareori respinse cu fraza natura umană. Există o tendință în cultura noastră de a vedea oamenii în mod inerent agresivi, individualiști, egoiști, achizitivi. Am putea pune în acea frază și spiritul nostru bun, caritatea, orientarea către comunitate, dar despre acestea se vorbește adesea cu nostalgie: ehee, pe vremea noastră oamenii erau oameni! Sună familiar?


2. Rezultate posibile

Nu toate culturile trăiesc sub umbrela acestei accepțiuni deprimante. Că suntem astfel de ființe.

Spre exemplu, la populațiile din bazinul Pacificului o astfel de accepțiune este privită ca o nebunie, ca o excepție de la regulă. Natura umană egoistă este privită, în cultura lor, ca fiind o creatură, un spirit sau o mentalitate de lăcomie și dominație care canibalizează oamenii și îi determină să îi exploateze și să îi terorizeze pe alții. Spiritul comunitar este cel care prevalează în acea cultură.

Dar, mai degrabă decât să preluăm accepțiunea vestică, sau pe cea a popoarelor din bazinul Pacificului, am putea vedea natura umană ca pe o gamă de rezultate posibile. Robert Sapolsky, profesor de neurobiologie și biologie la Stanford, rezuma totul într-un mod superb: Natura naturii noastre este de a nu fi constrânși în mod deosebit de natura noastră.

Pentru că natura noastră este atât de influențabilă, iar diferite medii, diferite condiții, evocă diferite versiune ale noastre, este important să nu comitem eroarea de a confunda modul în care suntem într-un anumit context cu cine suntem.

Această eroare ne poate face să uităm că există și alte posibilități pentru noi de a fi. Mai bune, sau mai rele – există. Iar în căutarea unei viziuni mai sănătoase a lumii este bine să ne debarasăm de acele convingeri fixe legate de natura noastră umană. În schimbul întrebării care este natura umană, putem pune întrebarea această circumstanță de viață ce părți din mine ar evoca?

Care ar fi rezultatul posibil?


3. Așteptarea inerentă

Avem nenumărate posibilități în noi. Mii și mii de variante umane care abia așteaptă să iasă la suprafață dacă circumstanțele sunt favorabile. Mii de naturi umane.

Dar, în egală măsură, avem codificate în biologia noastră anumite nevoi și un anumit potențial de bază. Modul în care natura noastră umană se dezvoltă ține de cât de bine sunt satisfăcute aceste nevoi, de cât de încurajat sau de descurajat este acest potențial.

Ce vreau să spun este că da, suntem mai liberi decât orice specie de pe pământ de influența genetică, dar ne supunem regulii conform căreia orice formă de viață se dezvoltă ca o așteptare pentru mediul său. Și se numește așteptarea inerentă – nevoie internalizată, ceva care, dacă este refuzat, interferează cu echilibrul nostru fizic și psihologic, ducând la rezultate mai slabe din punct de vedere al sănătății – fizice, mentale și sociale.

Spre exemplu, una dintre nevoile noastre inerente este reciprocitatea. Dacă nu primim înapoi ceea ce oferim, dacă nu suntem în armonie cu celălalt, dacă nu suntem bine primiți – creierul nostru procesează această lipsă ca pe un atac.

Creierul a evoluat așa pentru că în cetele de vânători-culegători în care trăiam se punea accent pe valori precum: ospitalitate, generozitate, schimburi reciproce, nu neapărat pentru îmbogățire, cât pentru conectare. Stabilirea unui context colectiv ne-a ajutat să supraviețuim, pe termen lung, ca specie. Chiar dacă a existat violență, egoism, agresivitate, valorile de mai sus au asigurat într-un mod inteligent că vom supraviețui, și asta, prin ajutor reciproc.

Asta înseamnă că este posibil ca biologia noastră să se aștepte, să prefere o stare de echilibru, grijă, armonie cu ceilalți. Creierul nostru este posibil să dorească un astfel de context. Când contextul există, prosperăm; când este absent, suferim.

Prin îndelungata noastră evoluție, este posibil să ne fi creat singuri o natură umană. Una care să ne asigure în continuare supraviețuirea și care, din fericire, îi fericește și pe cei de lângă noi.


Creștem împreună,
Diana

Hei, merci că ai citit până aici! 🤗

↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...