Salutare,
Diana aici.
O să îți povestesc astăzi despre un subiect care m-a frământat puțin în ultima perioadă. Este vorba despre eul experiențial și cel narator din fiecare dintre noi.
Nu, nu este un comentariu la limba română.
Sunt însă niște noțiuni care, poate, îți vor schimba percepția asupra modului în care funcționează o parte a psihicului nostru.
1. Eul experiențial și eul narator
Chiar dacă vorbesc doar despre două aspecte ale psihicului nostru, încep prin a-ți spune că nu suntem duali.
Buni sau răi, sfinți sau păcătoși, urâți sau frumoși. Suntem, sau putem fi, într-o multitudine de moduri. De noi depinde. Sau, mai exact, de modul cum ne construim propria persoană. Construcția stă la baza viitoarelor noastre reacții, comportamente, gânduri și raportări la viață în general.
Partea bună? Într-o mare măsură stă în puterea noastră ce fel de construcție avem.
Partea rea? Aceeași.
Cum ne construim? Cu ajutorul a două mecanisme ale creierului nostru: eul experiențial și eul narator.
Pe scurt, eul experiențial este conștiința noastră în fiecare moment trăit, iar cel narator este cel care integrează aceste experiențe într-o poveste coerentă, numită Diana, Andrei, Paul, Maria, noi toți.
Eul nostru experiențial este cel care se bucură de bucata de ciocolată, de alergarea din parc, de bătaia cu papucul când ai luat 4 în clasa a șaptea (aici nu se mai bucură), de pătura pufoasă primită într-o seară răcoroasă de la terasa ta favorită.
2. Perspectiva
Acum, cu toate că se bucură, sau nu, eul experiențial nu își amintește nimic. Și nici nu prea este consultant atunci când se iau decizii majore.
Luarea deciziilor, țeserea amintirilor, conturarea unor povești sunt în curtea eului narator. Este acea parte a creierului ocupată cu înșiruirea de povești despre trecut și cu planurile de viitor. El ia din sinele experiențial câteva puncte culminante ale poveștii, mai apoi deznodământul, și judecă întreaga experiență în funcție de media celor două.
Majoritatea alegerilor noastre în viață sunt determinate de acest narator din capul nostru. El conturează poveștile și le dă un sens.
Gândește-te la durerea fizică, atunci când duci la capăt o oră dificilă de sport. Apoi gândește-te la aceeași durere fizică dacă ai fi pus la muncă forțată. Prima ar putea fi îndurată, pentru că o faci pentru sănătatea ta, pe când cea de-a doua, mai greu.
Chiar dacă senzațiile sunt exact aceleași, sensul atribuit experienței, plus povestea conturată de către sinele narator, le face să pară diferite.
3. Agățarea de poveste
Chiar dacă poveștile noastre au lacune, chiar dacă se schimbă pe parcurs, eul narator ia haosul experiențelor și îl transformă într-o poveste cu sens. Dă naștere credinței că suntem indivizi cu o voce clară, unică și cu un sens în lume.
Totul bine până acum?
Există și un revers.
Suntem povești alcătuite parțial din experiențele noastre și sensul dat lor, îmbinați cu cărțile citite, filmele văzute, interacțiunile trăite, reveriile avute etc. Din toate aceste amestecături țesem o poveste despre cine suntem, de unde venim, încotro ne ducem și care este sensul nostru.
Această poveste îți dictează alegerea partenerilor, prietenilor, persoanelor iubite sau disprețuite. Povestea îți dictează, de asemenea, dacă te afli într-o tragedie, comedie, aventură, dramă intensă sau în cine știe ce combinație între ele.
Reversul este că ni se întâmplă, mai tuturor, să ne agățăm câteodată de povestea greșită, considerând-o o realitate imbatabilă. Eul experiențial trăiește atâtea milioane de senzații din care poți crea noi realități, cu care te poți îmbogăți, atâta timp cât nu ții cu dinții de povestea și de identitatea conturate deja.
Ce vreau să spun, pe scurt, este că singura constantă a noastră, a tuturor, ar trebui să fie schimbarea/dezvoltarea.
Ne agățăm de un fragment mic din tot ceea ce trăim, fără să realizăm că cea mai mare parte a trăirilor noastre este dată la o parte de către eul narator, care caută doar ceea ce se potrivește cu firul început al povestirii.
Putem crește în mai multe direcții și ne putem îmbogăți experiența vieții prin conștientizarea bogăției care zace în psihicul nostru. Dar prima dată trebuie să dăm la o parte puțin povestea cunoscută, pentru a scoate la suprafață și câteva povești nespuse.
Așadar și prin urmare, spune-mi:
Care sunt poveștile pe care nu le-ai scos încă la suprafață?
Creștem împreună,
Diana
