Salutare,
Sunt Alex.
Ne temem de injecții într-o proporție mai mare decât suntem dispuși să recunoaștem. Contestăm vaccinuri care și-au dovedit eficiența de-a lungul ultimelor decenii. Suntem ușor de influențat în chestiuni pentru care nu avem competențe.
Totuși, teama de restricții ne împinge să acționăm. Nu informarea adecvată, ci perspectiva pierderii mobilității e cea care ne determină să luăm o decizie.
Experiența noastră istorică să fie de vină? Educația uneori precară? Europenizarea imperfectă?
Nu știu. Probabil că puțin din fiecare.
1. Frica de injecție
Uităm repede. Condamnabil de repede. Însă frica, de cele mai multe ori independentă de subiectul care o stârnește, nu e la fel de repede dată uitării. În multe situații e irațională, de-a dreptul copleșitoare și permite instalarea moleșelii.
Cei mai mulți dintre cei care se arată rezervați cu privire la utilitatea și la eficiența vaccinurilor, indiferent de bolile pe care le previn sau le scad din intensitate, se tem. Se înfricoșează la gândul că un ac ascuțit urmează să le perforeze brațul sau orice altă zonă a corpului.
Ai fi tentat să crezi că teama de injecție este o realitate în ghearele căreia cad pradă doar copiii. Dimpotrivă. Și adulții se tem într-o proporție imposibil de neglijat: 1 din 5. Între altele, pentru copii, teama de necunoscut, mediul spitalicesc și poveștile transmise de părinți creează și întrețin teama răspândită printre cei mai mici dintre pacienți. Mai mult, disconfortul resimțit după clasica înțepătură are și el rolul lui în acest proces.
Dar cu adulții cum rămâne?
Frica irațională de injecții nu e absurdă. E o reacție firească pe care am dobândit-o de-a lungul îndelungatei noastre evoluții. Ne păzim instinctiv de durere. Însă, așa cum ne arată experiența ultimului secol, unele dintre instrumentele pe care le avem la îndemână pentru a preveni sau combate bolile grave sunt tocmai vaccinurile. Și, cele mai multe dintre ele trebuie introduse direct în corp, prin injectare.
2. Schema națională de vaccinare
În România, calendarul național de vaccinare impune vaccinuri ce se administrează de-a lungul unui interval de 14 ani. De la primul vaccin, administrat în primele 24 de ore de la naștere, nou născuții trec printr-o schemă de vaccinare complexă, care se prelungește până la pubertate. Injectate în doză unică sau urmate de rapeluri, serurile administrate au rolul de a pregăti tinerele organisme în fața bolilor infecțioase sau transmisibile.
Din multitudinea de boli grave cu care riscăm să ne confruntăm de-a lungul vieții, doar împotriva a 11 declară „război” România: Hepatita B, Tuberculoza, Difteria, Tetanosul, Tusea Convulsivă, Poliomielita, Hib, Boala pneumococică, Rujeola, Oreionul și Rubeola. Fără îndoială, toate bolile înșiruite prezintă riscuri mari asociate decesului. La fel de important, împotriva acelorași maladii avem mijloace eficiente de luptă. Da, doar dacă ne vaccinăm.
Ca fapt divers, decizia iresponsabilă a multora dintre părinții români de a sustrage copiii de la vaccinul împotriva rujeolei a făcut din România țara cu cele mai multe cazuri de boală la nivelul Uniunii Europene…
Scriam mai sus dinadins că țara noastră e în război cu doar cu 11 boli. Prin campanii repetate de vaccinare, state precum SUA, Regatul Unitsau Germania luptă cu mai mulți agenți infecțioși și maladii și, important, o fac de-a lungul unei perioade mai mari de timp: Rotavirusuri, Hepatita A, Varicela, HPV-ul, Herpes zoster, Gripa ș.a.m.d.
3. Atitudinea românilor față de vaccinare
Deși campaniile de vaccinare sunt coordonate de autoritățile fiecărui stat în parte, Uniunea Europeană joacă un rol important în coordonarea politicilor și a programelor specifice. În acest sens, Comisia Europeană a comandat un sondaj de opinie. Fără să știe ceea ce avea să urmeze (pandemia de Covid-19), comisia dorea să știe care este, la modul generic, atitudinea europenilor cu privire la vaccinuri.
În perioada 15-28 martie 2019, aproape 28 de mii de cetățeni europeni, proveniți din cele 28 de state ale Uniunii Europene, au fost intervievați. Între aceștia, 1025 de participanți la studiu au fost din România.
Rezultatele obținute, departe de a fi neapărat surprinzătoare, oferă o oglindă pentru provocările cu care ne confruntăm în prezent.
Față de 49% dintre europenii care și-au exprimat acordul total cu privire la vaccinările uzuale, românii au optat pentru aceeași variantă în proporție de 33%. În aceeași logică, întrebați dacă sunt conștienți că vaccinurile oferă rezistență în fața bolilor nu doar pentru cei care le fac, ci și pentru ceilalți, românii au fost total de acord într-o proporție de 36%, față de media europeană de 56%.
La fel de interesant, 66% dintre respondenții români cred că vaccinurile sunt testate riguros înainte de a fi autorizate pentru utilizare, față de media europeană de 80%. Chiar și așa, românii sunt mai puțin dispuși decât ceilalți europeni să creadă că vaccinurile pot provoca reacții secundare grave.
Mai mult decât europenii, românii își culeg informațiile despre vaccinuri de la televizor. Într-o proporție relativ apropiată de norma europeană, sunt preocupați de recomandările făcute de medicii de familie, de specialiști, de autoritățile medicale sau de farmaciști. O pată de culoare: spre deosebire de europeni, membrii familiei și prietenii românilor au o mare influență (21%) în privința deciziei de a accepta inoculările.
Așa, și? E „dracul chiar așa de negru”?
Da și nu!
Am avut și încă avem acces la vaccinuri, spre deosebire de alte țări. Avem o logistică bună. Centrele de dotare sunt bine echipate, iar echipele medicale dau dovadă de implicare. Nu am avut o comunicare bună, poate nici restricții pentru o perioadă mai lungă, ținând cont că statele vest-europene au păstrat multe dintre îngrădirile care la noi fuseseră deja dizolvate în vară.
Poate că privindu-ne temerile direct în ochi vom reuși (și de data aceasta) s-o scoatem la capăt.
Poate că o vom face și cu ceva învățăminte!
Creștem împreună,
Alex
