🎓 Învață cum să înveți pentru Admitere în stilul tău! Descarcă gratuit Harta completă a tipurilor de învățare!

Cum ar trebui să înveți materia?

Irina de la Grile-Admitere

Introducere

Cu toții învățăm materia, simțim că o știm atunci când citim lecția și, totuși, când suntem puși în fața situației de a aplica ceea ce am învățat, realizăm că nu ne mai amintim nimic.

 

Începi să te întrebi dacă ai învățat suficient, dacă ai înțeles materia sau dacă ai cumva probleme cu memoria, deși ești sigur că nu ai 80 de ani.

 

Te-ai gândit, oare, la faptul că nu ai învățat și repetat materia într-un mod eficient?

 

A învăța materia nu va fi niciodată suficient, pentru că fără repetiție și exercițiu nu vom ajunge la rezultatul dorit.

 

Nu există niciun „secret magic” pentru a trece cu succes de examene, totul stă în multă pregătire, muncă, disciplină și dedicare.

 

Haideți să vedem ce este esențial:

1. Ce fel de examen vei susține?

Trebuie să scrii un eseu, să faci multe prezentări, sau să te pregătești pentru examene de tip grilă?

 

Fiecare dintre cele de mai sus necesită un alt tip de pregătire, iar pentru a avea parte de cele mai bune rezultate trebuie să ne dăm seama ce anume funcționează, în funcție de examen.

 

Spre exemplu, dacă avem de susținut un examen care implică memoria vizuala mai mult decât celelalte tipuri de memorie, vei încerca să faci cât mai multe scheme/desene.

 

Pe când atunci când ai de susținut un examen care se bazează pe memoria auditivă, va trebui să asculți diferite prezentări, podcast-uri etc.

2. Setează-ți obiectivele și pregătește-te din timp

Cu toate că sunt situații în care funcționează metoda amânării task-urilor până ajungem în ultimul moment al îndeplinirii lor, asta nu înseamnă că este ceva ce trebuie să practicăm de fiecare dată, la nesfârșit.

 

Atunci când ne pregătim din timp și știm exact ce ne-am propus să facem, dar și felul în care ne atingem scopurile, ne ajutăm pe noi și scăpăm de stresul în plus creat de amânare.

 

Reușim astfel să rămânem într-o stare mult mai potrivită pentru a ne continua task-urile, crește șansa de a fi sigur pe tine la examene, dar și șansa de a învăța într-un mod sănătos și eficient.

 

Atunci când suntem conduși de emoții precum stres sau frică, ne lăsăm adesea copleșiți. În final, vom sfârși simțindu-ne dezamăgiți, triști și ne vom găsi aflați în situații care ne pun piedici, oprindu-ne din a ajunge în punctul final, respectiv împlinirea scopurilor noastre.

3. Găsește-ți un loc de studiu potrivit pentru tine

Haideți să facem un mic exercițiu de imaginație: trebuie să susții, în următoarele două săptămâni, un examen important și nu știi exact de unde să începi în ceea ce privește pregătirea pentru el. Am aflat deja ce tip de examen vom susține și ce obiective trebuie îndeplinite.

 

Un prim pas spre pregătirea pentru examen ar fi găsirea unui loc potrivit de studiu, în așa fel încât să te simți în siguranță, să simți că te poți concentra și că ai suficientă liniște pentru a învăța.

 

Acum te voi lasa să răspunzi la următoarele întrebări: Îti place să studiezi acasă, în camera ta, în liniște? Sau poate ai prefera să mergi la bibliotecă împreună cu câțiva prieteni ori, de ce nu, chiar la o cafenea? Cum crezi că te-ai simți mai bine și mai confortabil?

 

Este esențial să ne punem aceste întrebări întrucât locul de studiu, acolo unde ne petrecem mare parte din timp, reprezintă un spațiu care ar trebui să fie un mediu cât mai propice pentru noi astfel încât să putem da randament.

4. Distrageri și pauze

Acum că am vorbit despre spațiul de studiu și, eventual, l-am și stabilit, este important să menționăm despre distragerile care se află mai peste tot în jurul nostru.


Prima distragere, și una dintre cele mai mari, este telefonul nostru mobil. Este important ca pe parcursul timpului acordat studiului să ne închidem telefoanele, iar când vine vorba despre calculator/laptop, să avem deschise doar tab-urile de care avem nevoie pentru studiu.


De asemenea, pentru a rămâne focusat pe ceea ce înveți, poți folosi diferite aplicații, precum Forest sau Plantie. Acestea vin în ajutorul nostru și ne oferă alternative de a rămâne focusați, de a ignora distragerile din jurul nostru și de a învăța într-un mod activ si eficient. 

 

Când vine vorba de pauze, este primordial să menționez că acestea sunt esențiale, deoarece fără a lua pauze vom ajunge să ne extenuăm fizic și psihic, nu vom mai da același randament ca atunci când suntem odihniți și ne va fi din ce în ce mai greu să învățăm.


Putem combina distragerile cu pauzele? Desigur! În timpul pauzelor putem da scroll pe diferite rețele sociale precum Instagram sau Tiktok, putem juca un joc video, sau, excluzând acest gen de distrageri, putem ieși la o plimbare sau face orice ne aduce liniște și relaxare.

 

Spre exemplu, studiem pentru o oră – o oră și jumătate și luăm o pauză de 10-20 de minute. Dacă însă studiem pentru mai multe ore, ne reglăm timpul în așa fel încât pauza pe care o luăm să fie una după care sa ne simțim suficient de odihniți pentru a ne putea relua activitatea.

5. Organizează-ți materia

Acum că am eliminat și distragerile și am stabilit când putem lua pauze de studiu, încearcă să îți faci o listă a priorităților.

 

Ce capitole/subiecte trebuie să înveți? Care este ordinea prioritaților și care sunt idealurile tale, realist vorbind, în ceea ce privește pregătirea studiului?

 

Realizează o ordine a priorităților și încearcă să împarți în cât mai multe bucăți mici ce ai de învățat. În acest fel nu vom simți atât de tare presiunea pusă pe noi când ne gândim că avem un număr foarte mare de informații de reținut.

 

De multe ori noi vedem ceea ce avem de învățat ca pe un val uriaș care se îndreaptă spre noi, de aceea este esențial să ne organizăm materia, pentru că astfel realizăm că oricât de multa informație avem de învățat, pas cu pas vom reuși.

6. Realizarea unui program potrivit

Asa cum ne-am propus de la început, suntem aproape gata să studiem pentru examen, dar mai avem de parcurs încă un pas: realizarea unui program!


Cu toții știm că avem de învățat la mai multe materii, dar de cele mai multe ori nu știm cum să ne împărțim pentru fiecare, iar asta poate fi foarte obositor pentru mulți dintre noi. Fiecare persoană își realizează programul în felul său, deoarece nu toți funcționăm la fel, iar asta nu reprezintă un dezavantaj.


Poate tu îți dorești să înveți dimineața la o materie, iar seara să o dedici studiului unei alte materii. Poate altcineva acordă o întreagă zi unei singure materii. Află ce funcționează cel mai bine pentru tine și pune în aplicare programul potrivit ție!

7. „Câte ore trebuie să învăț pe zi?”

Sigur te afli printre multele persoane care își pun această întrebare și nu găsesc un răspuns la ea.

 

Lasă-mă să-ți dau o veste buna: nu există un număr stabilit de ore în care tu trebuie să înveți pe parcursul unei zile.

 

Cât timp petreci studiind depinde de tine, de starea ta fizică/emotională, de programul pe care îl ai și de multi alti factori. Ața că renunță la a-ți mai pune această întrebare, deoarece nu are un răspuns fix.

Pe final

Acum că am ajuns la finalul acestui articol, ești mai pregătit(ă) pentru a începe să studiezi, știind pașii pe care trebuie să îi urmezi? Sunt sigură că te vei descurca, că te vei dedica visului tau, având în același timp grijă de tine. Mult succes!